Regizorul american Irvin Kershner, care a semnat, printre altele, „Imperiul contraatacă” (1980) din seria „Războiul stelelor”, a murit sâmbătă la Los Angeles, la 87 de ani, după o lungă suferinţă, a declarat fina lui, Adriana Santini.
Irvin Kershner a fost şi regizorul unuia din filmele „James Bond”, cel cu Sean Connery, din 1983.
Cineast şi producător, Irvin Kershner, născut în august 1923 la Philadelphia (SUA), a regizat şi „Întoarcerea la trib” („The Return of a Man Called Horse” – 1976), cu Richard Harris, „Ochii Laurei Mars” (1978), cu Faye Dunaway si Tommy Lee Jones, si „RoboCop II” (1990), cu Peter Weller.
Creatorul seriei „Războiul stelelor”, George Lucas, care l-a angajat pe Kershner în 1980 pentru a realiza „Imperiul contraatacă”, a spus luni că a pierdut un prieten.