A murit un cunoscut ambasador

Fostul ambasador Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani.

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat duminică că Mihnea Constantinescu a murit sâmbătă noaptea, în străinătate.

„Eu personal ultima dată am vorbit acum două săptămâni (cu Mihnea Constantinescu – n.r.). Ieri, un consul al nostru a vorbit cu dânsul. Toată după-amiaza a fost foarte lucid, într-o stare foarte bună și din păcate, până la urmă, în aceeași noapte, în jurul orei 12.00, a decedat. Vreau să transmit condoleanțe familiei”, a spus Meleșcanu la Antena 3.

Potrivit ministrului de Externe, Constantinescu a fost un ambasador „de o mare calitate profesională”.

„Este o veste rea pentru corpul diplomatic românesc. Mihnea Constantinescu a fost unul din cei mai respectați ambasadori, un om de o mare calitate profesională, echilibru și interes deosebit de a promova interesele României indiferent de culoarea politică a partidelor care erau la guvernare. Pentru noi, pentru Ministerul de Externe, este o pierdere foarte grea. Vom lua toate măsurile pentru repatrierea lui, ce putem să facem este să ne rugăm pentru odihna lui veșnică și să înțelegem că lucrurile astea se întâmplă și important este ce lași în urma ta. A fost un ambasador care lasă un bagaj deosebit de important pentru noi”, a declarat Meleșcanu.

La rândul său, fostul premier Victor Ponta a scris duminică, pe Facebook, că fostul diplomat a fost cel mai competent înalt funcționar public pe care România l-a avut după 1989.

„Mihnea Constantinescu a fost cel mai competent, onest, dedicat și patriot înalt funcționar public pe care România l-a avut după 1989 și alături de care am avut șansa să lucrez / îi datorăm toți sute de proiecte și soluții cu adevărat strategice și cu adevărat de interes național – un prieten și un caracter ireproșabil. Dumnezeu să îl odihnească alături de cei mai buni!”, a transmis Victor Ponta.

Mihnea Constantinescu a fost, pe rând, asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reformă economică în același guvern Văcăroiu. A fost apoi director de cabinet și consilier al ministrului de externe de atunci Mircea Geoană (1996-1998), după ce Văcăroiu l-a promovat în diplomație, notează Wikipedia. În 2004 a fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase (2004) și apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008), dată după care îndeplinește funcția de ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În 2012 fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat, desfășurându-și activitatea în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Un om exceptional,cum rar se gaseste in Romania!Am avut ocazia sa il cunosc,impresia pe care o lasa era coplesitoare!Dumnezeu sa il ierte!

  2. Un securist baban. Tara asta a ajuns praduita pana in maduva oaselor (aurul nostru nu a mai fost bun ptr tara, petrolul si gazul nu, electricitatea nici atat, fabricile au fost rase de pe fata pamantului, etc ) ptr ca am avut securisti unul si unul: Roman, Stolojan, Vacaroiu, Geoana, Nastase, Ponta, Isarescu, Tariceanu si altii, care au fost ajutati de „profesionisti” in activititatea lor profund antiromaneasca. Noua amarastenilor ptr a supravietui nu ne-a mai ramas decat exilul si ajutorul Divin. PS: Iata cum aflam si cine ne face manipularea pe site. Agentul 007 este din SIE. Daca o sa aiba cine, investigati implicarea SIE (a personalului ambasadelor romane, a slugilor infiltrate in diferite structuri europene) in sustinerea rebeliunii din 10 august. Ca punct de plecare vedeti cine din personalul SIE a venit in zilele premergatoare lui 10 august, cu avionul acasa.

  3. Oamenii competenti si seriosi sunt securisti, iar incompetentii infractori si analfabeti ai lui Dragnea sunt patrioti!
    Sarmana Romanie…nu mai ai nici o sansa de salvare…
    Pacat ca a murit in floarea varstei, inca multi ani putea promova INTERESELE Romaniei…

    • Duduie Lili, voi intre voi va considerati „seriosi si competenti”. In ce, duduie? Dati si ceva exemple de competenta si seriozitate. Altfel contraexemplele vietii reale in ultimii 30 ani arata ca sunteti corupti si vanduti banului, fara sa va fi pasat o secunda de tara si poporul care v-a dat o paine alba sa mancati ptr a o distruge. Salvati-va voi smecherasilor ca tot ajungeti sa platiti ptr raul facut unui popor naiv si disperat.

  4. @Mamaia: cred ca suferi de sindromul *piticului*, vrei sa-i cobori pe cei din jur ca sa te inalti dumneata! oamenii nu se caracterizeaza dupa status..l-ai cunoscut? stii exact ce a facut? pentru dumneata si maicuta care te-a facut a fost o nenorocita de securista si *a supt sangele boborului*? a murit un om, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! iar daca a fost un om bun, meritele ii vor fi recunoscute! De cuvantul *decenta* ai auzit?

    • Decenta? Ptr cine? Ptr voi care cu „decenta” ati distrus o tara si un popor? Cu decenta romanii si-au luat lumea in cap sa scape de voi, minunatii securisti. Cei mai naivi au platit cu viata si cu sperantele unui viitor conform valorii lor, pitici sau genii. Langa securisti nu au loc decat tot securisti. Si ei tin tara asta in intuneric de 85 de ani in folosul lor exclusiv. Ca mai mor si dintre voi, nu e de mirare, ca doar nu sunteti nemuritori. TUPEUL si nerusinarea voastra este infinita. Vreti sa fiti aplaudati si ptr crimele voastre. Faptele au valoare. Nu gargara.

  5. Mihnea…asa ii spunea toata lumea care il cunostea si colegii…un intelectual, un diplomat cu o capacitate de judecata exceptionala, un om care cunostea tot ceea ce inseamna diplomatie, un om respectat de toata lumea si, in acelasi timp, un om normal, un om caruia faptul ca toti ceilalti il respectau si ii respectau deciziile si discernamantul nu „i s-a urcat la cap” nici un moment. L-am cunoscut si am lucrat cu Mihnea…am invatat o sumedenie de lucruri de la el, asa cum zeci de diplomati si nu nunai au avut ce invata! Acum un an un prieten mi-a spus ca ar fi bolnav, apoi l-am tot vazut, asa cum il stiam, la conferinte, in diferite dezbateri si am uitat ce ceea ce aflasem, pana astazi dimineata cand a venit acesta veste! Sa se odihneasca in pace! Domnule ambasador Constantinescu…Mihnea, pentru cei ce te-au cunoscut vei ramane mereu acolo…deschis si gata sa dai un sfat dar ocupat mereu pentru Romania! Sa te odihnesti in pace!

  6. @Mamaia: draguta, mama dumitale a lucrat la securitate si te-a batut in cap cand erai mic?

  7. @Pizmuitorul: chiar nu mai ai nici o speranta de a ramane in viata? te-ai spovedit? gestul de a ne parasi il vezi ca un gest patriotic?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.