Jean-Francois Jalkh, ploiticianul desemnat să o înlocuiască pe candidata la prezidențialele din Franța, Marine Le Pen, la conducerea partidului de extremă-dreaptă Frontul Național (FN) a refuzat postul și se va concentra asupra apărării sale împotriva unor acuzații că a făcut comentarii îndoielnice despre Holocaust, a anunțat vineri Louis Aliot, vicepreședinte al formațiunii, conform Reuters.
Noul președinte interimar al partidului va fi europarlamentarul Steeve Briois.
Louis Aliot, partenerul de viață al lui Marine Le Pen, a spus că Jean-Francois Jalkh, vicepreședinte al partidului, mai puțin cunoscut, nu vrea să preia postul în climatul actual.
Aliot a declarat că Jalkh va depune plângere penală după ceea ce el a numit acuzații total nefondate referitoare la presupuse atitudini ambigue ale sale privind uciderea în masă a evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.