A venit ziua alegerilor. Ce nu trebuie să uitați!

A venit ziua alegerilor. În mai puțin de o oră, românii pot începe să meargă să voteze. Peste 18 milioane de alegători trebuie să îşi aleagă reprezentanţii administraţiei publice locale pentru următorii patru ani, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. Atenție! Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.
Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, dacă vor intra pe https://registrulelectoral.ro/ şi vor introduce acolo datele personale. Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscrişi pe listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare la care s-au prezentat la vot.

Votarea se desfăşoară până la 21. 00, oră la care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorii care, la ora 21:00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot!!!

La aceste alegeri, românii pot vota fie cu buletinul/cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic
electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic. Elevii din şcolile militare pot vota și dacă au carnetul de serviciu militar, valabil în ziua votării.

Masca este obligatorie la vot

La secțiile de vot, ce n-aș dori să văd – și sper să nu vedem acest lucru – sunt oamenii care vor veni și o să insiste să intre fără mască și e clar că forțele de ordine care sunt acolo nu le vor permite să intre fără mască. Sau mască purtată sub nas sau sub bărbie sau să intre în secție cu mască, după care să o scoată acolo ca să arate că el sau ea nu poartă mască. Cred că aici avem un risc și sunt convins că vor lua măsuri, pentru că indicațiile sunt foarte clare: președinții secțiilor de votare și cei care păzesc secțiile de votare nu vor permite acest lucru”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Digi24.

El a explicat că în fiecare secție de votare vor fi măști care se dau celor care intră și nu au mască proprie. ”Deci nu există scuză că dacă am venit fără mască înseamnă că nu mă lasă să votez. Ai mască acolo să iei, ca să votezi și poți vota fără nicio problemă”, a arătat secretarul de stat.

Ce se votează la alegerile locale din 2020

Consiliile locale, consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene (CJ) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Primarii şi preşedinţii de CJ se aleg direct, prin scrutin uninominal, în timp ce consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg în baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Primarii şi preşedinţii de CJ sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător acel candidat care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali), fără să se mai organizeze un al doilea tur de scrutin. Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene.

Procedura de votare

La intrarea în secţia de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secţiei de votare actul de identitate sau documentul care dovedeşte reşedinţa. Apoi, alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară şi primeşte buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT".

Persoanele care nu se regăsesc în listele electorale permanente, dar pot dovedi cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective, vor fi
înscrise în lista electorală suplimentară.

Alegătorii vor primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele CJ.

Și în Bucureşti, fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti şi unul pentru CGMB.

Cetăţenii votează în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea VOTAT în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. Atenție! După ce ați aplicat ștampila, alegătorul îndoaie aveți grijă cum îndoiți buletinele. Pagina albă care poartă ştampila de control trebuie să rămână în afară. Cele patru buletine de vot astfel îndoite se introduc în urne. Cu toate acestea, îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat, mai notează AEP.

Votul cu ajutorul urnei speciale

Pot vota cu ajutorul urnei speciale, alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din motive de invaliditate sau boală. Alegătorii care vor să beneficieze de o urnă specială la domiciliul sau reşedinţa acestora trebuie sa facă cerere scrisă, însoţită de documentele doveditoare ale stării de sănătate sau invaliditate. O echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral se deplasează cu o urnă specială, cu ştampilă cu menţiunea VOTAT şi buletine de vot la locul unde se află alegătorul, informează https://www.roaep.ro/.

Așa votează cei care au COVID

Mai pot solicita urna specială şi persoanele reţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, cu condiţia să nu fi pierdut drepturile electorale.

Zeci de mii de angajați MAI la datorie

Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri pentru ziua alegerilor locale. Dintre aceștia, peste 20.000 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare.

Pentru ziua alegerilor, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri. Dintre aceștia, 20.243 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

Ea precizează că o atenție deosebită a fost acordată localităților în care au fost semnalate anumite riscuri în urma evaluărilor făcute de specialiștii MAI.

„Vă reamintesc că MAI a modificat reglementările privind acordarea vizelor de reședință, iar la nivel național au fost derulate activități în teren pentru verificarea respectării condițiilor de acordare a acestora. Precizez că în ziua votului vor fi organizate filtre rutiere în întreaga țară pentru a preveni așa-zisul turism electoral”, conchide Dajbog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Din 4 in 4 ani majoritatea dintre cei care au Tv si acces la net asista la spectacolul gretos al parvenirii prin mimarea activismului politic, prin simularea confruntarilor inegale si inutile intre diversi candidati la administratie; in fapt niste fripturisti si niste cocote aflate cu nonsalanta in cautarea mantuirii prin parvenire si agoniseala fara merite sociale. La fiecare 4 ani papusarii din serviciile externe prietene si strategice, tehnocratii locali sau importati, inginerii sociali prestatori de servicii prin toate studiourile si birourile din diverse structuri informative isi exerseaza experimentele politico-electorale și de manipulare psihosocială pe populatie. Desi au dovedit-o cam toate alegerile de dupa „Mineriade” ca nu conteaza cine, cum si ce voteaza, ci conteaza mai mult CINE numara voturile & cine plateste votantii, oamenii sunt indemnati prin indecente operațiuni politico-mediatice sa creada ca votul lor poate avea vreo importanta tactică in alegerea primarilor, consilierilor de municipii, orase, comune. In cel mai vulgar si brutal limbaj tziganesc & globalist democratia contemporana , „economia de piata” dereglementata, abuzurile asupra drepturilor cetatenesti din RO imi lasa impresia ca suntem in cea mai avansata faza de degradare a societatii, intr-o mlastina sociala in care rezista bine doar serpii, broastele si tantarii…

  2. Nu uitati sa NU VOTATI ! RISCATI SPITALIZAREA SI/SAU IZOLAREA COVRIG. PRESHUL ROMANIEI SI SUITA RAHATILOR LUI VA ASIGURA CU MANA PE INIMA care le lipseste – ca si creierul de altfel; or fi roboti? – CA ACASTA ZI ESTE „LIBERA DE COVRIG”. DE MAINE ACEST COVRIG VA ZBURDA IARASI LIBER. DAR ASTAZI NU ESTE, NU ESTE SI PACE. ROMANIA TREZESTE-TE!

  3. Ce nu trebuie sa uitam? Ca azi la vot sunt chemați toți „cetățenii români” indeferent de religie, de limba si de port. Sunt chemați la votare și ortodocșii și catolicii și protestantii si neoprotestantii si cei care nu cred în Dumnezeu si cei care-l injura cu orice prilej, si parsivii si onestii. Toti cetatenii sunt invitați să fie martori ai viitoarei Mantuirii electorale prin vot. Toți „cetățenii români” sunt ademeniti să-si aleaga pe propriul Baraba si pe proprii farisei din Primarii. Sunt fără îndoială semne ale decadentei Culturii nationale pe care inca la sfarsitul sec XIX le evidentiase marele scriitor politic Eminescu:
    „….un popor relativ înapoiat, adus prea repede în contact c-o civilizație străină superioară, e în pericol de-a pieri. Degeaba ne-am zbate împotriva acestui dureros adevăr. Din momentul în care românul a intrat în contact cu mii din oameni cu deprinderi economice mai energice, de-un egoism mai pronunțat, de o cultură mai pragmatica, desigur acei oameni au devenit vânătorii lui și el vânatul.
    Străbătuți în cruciș și-n curmeziș de curente politice și economice străine, în loc de-a protege cu mână rezășească petecul acesta de pământ, am făcut din el patria tuturor popoarelor, pentru oricine și pentru orice; în loc de-a ține morțiș la dreptul vechi, la tradiții și lege, am crezut a putea uimi lumea prin aparențele unei civilizații ce nu există și, paralel cu importul de marfă străină, ne-am îmbolnăvit sufletul cu importul unor instituții și idei, potrivite poate cu stările de lucruri din Apus, dar nepotrivite c-un popor sărac și unilateral în ocupațiunile lui.”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.