Un bărbat de 49 de ani, cu dublă cetățenie germano-poloneză, a fost reținut de autoritățile germane după ce ar fi încercat să finanțeze, printr-o platformă online, uciderea fostului cancelar Angela Merkel și a actualului cancelar Olaf Scholz. Notează News.ro
Potrivit anchetatorilor, suspectul a creat un site pe internetul ascuns (darknet) unde cerea donații în criptomonede pentru a plăti asasini profesioniști. În plus, el ar fi publicat instrucțiuni privind fabricarea de explozibili și ar fi întocmit o listă cu peste 20 de posibile ținte.
Procurorii federali au deschis o anchetă pentru finanțarea terorismului, instigare la violență împotriva statului și divulgarea de date personale într-un mod care pune în pericol siguranța publică. Motivația bărbatului nu este încă pe deplin clară, însă autoritățile verifică posibile legături cu grupări extremiste. Notează presa germană
Surse judiciare citate de presa germană arată că suspectul era cunoscut de autorități încă din 2020, când a participat la mișcări de protest împotriva restricțiilor COVID. De atunci, fusese monitorizat pentru activitate radicală online.
Cazul a stârnit îngrijorare în rândul opiniei publice, mai ales în contextul recentelor tentative de reorganizare a rețelelor conspiraționiste și de extremă dreaptă din Germania, care au vizat instituțiile statului și lideri politici.
E taman invers, indi vidu a creat platforma pentru a instiga la asasinate politice dand si o lista, acolo pe lista fiind pe primele doua locuri Merkel si Scholz…Abia dupa ce a convins cativa coreligionari decisi si mai multi simpatizanti s-a decis sa solicite donatii pentru viitorii asasini…