ABECEDARUL greco-românesc al lui Grigore Pleșoianu. Ediția din 1834

Grigore Pleșoianu (1808-1857), născut la Cerneți (jud. Mehedinți) într-o familie de boiernași, face parte din prima generație de „dascăli” ai școlilor naționale din Țara Românească. El s-a numărat printre elevii lui Ion Heliade Rădulescu la Școala românească de la Sf. Sava, apoi a fost profesor timp de zece ani la Craiova și Cerneți, devenind unul dintre primii alcătuitori de abecedare și manuale școlare în limba română. A fost un pedagog talentat și a tradus numeroase scrieri din literatura franceză și greacă, majoritatea destinate copiilor, multe dintre ele publicate pe propria lui cheltuială. După câțiva ani petrecuți ca profesor la Școala centrală din Craiova (1827-1832), nemulțumit de condiția sa de dascăl confruntat cu lipsuri materiale și cu sarcini multiple (pe care Regulamentul Organic din 1831, în pofida așteptărilor, nu o rezolvase), a hotărât în 1832 să se retragă din învățământ. Dorea să se mute la București și să intre în armata naţională („miliția pământenească”) de curând înființată, statutul de ofițer oferind mai multe avantaje în plan social, comparativ cu cel de profesor. Această dorință de schimbare a profesiunii trebuie să fi fost provocată și de faptul că, tot în acest an, Grigore s-a căsătorit cu frumoasa Catinca (Ecaterina), fiica văduvei Smaranda Cicâr din București și dorea să aibă mijloacele necesare întreținerii familiei. Nefiind acceptat în oștirea națională, în ianuarie 1833 s-a întors în învățământ ca profesor la școala începătoare din Cerneți, unde a predat până în 1836. În august 1836, motivând că pătimește demult de o boală de piept, a abandonat cariera didactică și s-a stabilit la București, pregătindu-se pentru o slujbă mai bine plătită, aceea de inginer hotarnic. În octombrie 1838 a primit atestatul de liberă practică a „meșteșugului inginerii”, care presupunea întocmirea după reguli moderne a hotărniciilor – planurile de moșii. În vremea aceea erau foarte puțini ingineri hotarnici români, iar cererile de cartografiere a proprietăților erau în continuă creștere. Profesorul Grigore Pleșoianu devenit „enginer și hotarnic”, cum semnează el de acum înainte, va obține venituri suficiente pentru a oferi un trai îmbelșugat soției și fiului, Virgiliu, dar și pentru a-și edita propriile lucrări. Când nu se ocupa cu măsurătorile moșiilor, Pleșoianu se întorcea la traducerile sale, continuându-și activitatea literară până la sfârșitul vieții, încrezător în puterea învățăturii de a schimba lumea în bine.

Fig 3 Pagina de titlu a Abecedarului greco-românesc, București, 1834

Abețedarul greco-românesc cu frumoase dialoguri, rugăciuni, legi moralicești, idei fisicești, geograficești și istoricești culese din mai multe cărți pentru învățătura copiilor a fost alcătuit de Grigore Pleșoianu pe vremea când era tânăr profesor la Școala națională din Craiova și publicat pentru prima dată în 1825 în colaborare cu Gheorghe Librier la București. Dedicat învățării limbii grecești, Abecedarul era în 1834 la cea de-a treia ediție, prima bucurându-se de mare succes, așa după cum arată autorul în prefață: „Acest Abecedar fu dat la lumină pentru întâia ediție la anul 1825, în tipografia din București. El fu așa de norocos, încât nu-i trebui vreme multă ca să se vânză pe la copiii ce învăța această limbă, p-atunci destul de întrebuințată în patria noastră”. La 1834, în plină epocă de tranziție spre modernitate și de redeșteptare națională, importanța limbii grecești în societatea românească se diminuase, fiind concurată puternic de franceză, care se impunea ca principal mijloc de comunicare în rândul protipendadei și în cercurile cărturarilor. Interesul pentru studierea limbii grecești începuse să scadă după 1821, din cauza asocierii sale cu regimul fanariot și a influenței curentului antigrecesc în plină expansiune.

Fig 4 Începutul Vocabularului greco-român (pagina 5 a Abecedarului)

Grigore Pleșoianu, om cultivat și patriot, el însuși traducător din franceză și autorul unor manuale de învățare a acestei limbi (Abețedar franțezo-românesc pentru tinerii începători, Gramatică franțozească și Dialoguri franțezo-românești), continua să afirme utilitatea studierii limbii grecești, considerând-o indispensabilă oricărui om cultivat. De aceea, în 1834 scoate la lumină o nouă ediție „mai îndreptată și mai adăogată” (/8/,116 p.) prin colaborare cu editorul-librar Iosif Romanov, care se va ocupa și de distribuirea exemplarelor. Pe copertă se anunță că Abecedarele: „Să vând la librăria D. Iosif Romanov din București, lângă poarta S(fântului) Gheorghe Nou”, cu precizarea că „Prețul unuia este de 2 sfanți”.

La prima ediție Pleșoianu a folosit ca motto o cugetare dedicată patriotismului: „Virtutea, moralul, științele și bunele învățături, aceste numai ne fac vrednici de cinste, iar de slavă și mărire când iubim și ajutăm Patria !”. În ediția din 1834 o înlocuiește cu alta, în care se accentuează binefacerile învățăturii: „Copiii care se silesc la învățătură sunt drăgăstoși și iubiți de toți oameni”. Manualul are text paralel, grec și român (cu alfabet chirilic) și în primele pagini prezintă alfabetul grec, împărțirea cuvintelor în silabe și pronunția lor („Ziceri”) și un Vocabular greco-român cu termeni uzuali ordonați pe domenii: „Pentru Dumnezeire”, „Pentru Lume și elementuri”, „Pentru timp și vremile anului”, „Pentru fețe (văpsele)”, „Pentru om și părțile lui” ș.a. Urmează un prim capitol dedicat însușirii cunoștințelor de religie: Rugăciunile dimineții, Simbolul credinței/Crezul, Rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu, Rugăciunile copiilor ș.a. Al doilea capitol cuprinde 16 dialoguri, împărțite după subiectul conversației: formele de prezentare și adresare („gratulații”), dialoguri cu familia, cu prietenii, cu străinii, cu invitații la masă, cu servitorii, la plimbare, la școală ș.a. Capitolul următor, intitulat „Lesne vorbiri”, conține scurte conversații recapitulative iar ultimul capitol cuprinde învățături morale și noțiuni de istorie universală.

Un exemplar din această ediție rară se află la Biblioteca Muzeului Municipiului București. Conform ex-librisului, el a făcut parte din biblioteca lui Alexandru I. Culoglu din București (născut în 1857). Din fișa biografică publicată de G. D. Nicolescu la începutul secolului XX, aflăm că acesta a fost un important om politic liberal, licențiat în Drept la Paris, ales în două rânduri deputat de Telorman (1899 și 1901) și director al Eforiei Spitalelor Civile (Parlamentul român. 1866-1901. Biografii și portrete, București, 1903).

Fig 2 Grigore Pleșoianu cu soția și fiul său (ambele reproduse din N. Bănescu, Un dascăl uitat: Grigore Pleşoianu, extras din „Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice”, seria II, tom. XXXVII (1914-1915), Bucureşti, 1915)

Surse imagini: Biblioteca Muzeului Municipiului București

Articol scris de dr. Daniela Lupu, Muzeul Municipiului București