Bilanţ final al accidentului din judeţul Neamţ

Accident foarte grav în Neamţ. Autorităţile au declanşat codul roşu după ce, în noaptea de miercuri spre joi, o dubă a căzut de pe pod într-un canal de aducţiune al râului Bistriţa.

Update: Nouă persoane au murit în urma accidentului. Imediat după producerea tragediei, o persoană a reuşit să iasă din apă. Se afla în stare de conştienţă şi a fost transportată la spital. Din cele nouă persoane care se mai aflau în microbuz, au fost extrase şapte, toate decedate. Celelalte două persoane, care au fost date dispărute, au fost găsite ulterior moarte.

Update:  Niciunul dintre muncitorii din autoutilitara implicată în accidentul care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în judeţul Neamţ nu era angajat cu acte în regulă la vreo firmă, declară reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.

Reprezentanţii ITM Neamţ afirmă că, potrivit primelor informaţii, victimele accidentului rutier nu erau angajate la vreo firmă din Ardeal.

„Aşteptăm să vedem ce informaţii primim de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ cu privire la proprietarul vehiculului implicat în accident. În ce priveşte victimele, din ce am înţeles, niciuna nu era angajată cu acte în regulă la vreo firmă, dar vom dispune în funcţie de concluziile anchetei efectuate de poliţişti, care sunt încă în desfăşurare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Neamţ, Ioan Popescu.

Potrivit acestuia, deocamdată nu se ştie dacă poate fi vorba despre un potenţial accident de muncă sau pur şi simplu despre un accident rutier.

Update: 10 persoane se aflau în total în duba care a plonjat, în noaptea de miercuri spre joi, în râul Bistriţa, în zona localităţii Viişoara din judeţul Neamţ, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Update: Trupul unuia dintre cei doi muncitori căutaţi în râul Bistriţa a fost găsit.

„Echipajele de pompieri au recuperat una dintre cele două persoane date dispărute. Recuperarea s-a făcut de un echipaj de căutare cu barca, cu ajutorul căngii”, a declarat Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Muncitorul a fost declarat mort.

Update:  După primele cercetări, polițiștii nemțeni afirmă că o posibilă cauză a producerii accidentului ar fi explozia unui pneu.

Incidentul a avut loc in comuna Alexandru cel Bun. În maşină se aflau 10 persoane, din care doar una a reuşit să se salveze. Două  persoane, printre care un minor, sunt căutate de pompieri. Mai multe echipe de la pompieri, scafandri şi cadre medicale sunt la locul tragediei. Operaţiunile continuă pentru recuperarea celor doi dispăruţi.

Accidentul a fost anunţat la ora 00.48, prin serviciul 112. Maşina se deplasa dinspre Bicaz către Piatra Neamţ. La un moment dat, cel mai probabil, din cauza exploziei unui pneu, şoferul a pierdut direcţia de mers. Iniţial a ajuns pe contrasens şi apoi, în apele adânci de şapte metri.

În dubă se aflau muncitori care lucrau în vestul ţării şi care mergeau către casă pentru sărbătorile pascale. Autorităţile spun că microbuzul nu era destinat transportului de persoane, iar oamenii care au călătorit cu el au improvizat bănci în interior.

Microbuzul era condus de un şofer în vârstă de 25 de ani, din localitatea Săvineşti.

Maşina a fost scoasă din apă după mai bine de două ore de la accident.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Si daca ar fi avut „acte in regula si carti de munca „, numai mureau ? Citi nu au avut „acte in regula ” si tot au murit in accidente .Lasa-ti vrajeala si numai incercati sa conectati cele doua situatii . Cind ti-a venit ceasul numai conteaza daca esti sclavul obedient al regimului cu acte in regula sau om suveran care nu utilizeaza contractele corporatiei statale . Soferul era tinar si fara experienta , 25 de ani , asta a cauzat accidentul .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.