Accident grav pe DN13

O persoană a decedat și alte două au fost grav rănite într-un accident petrecut vineri dimineața, în jurul orei 6,00, pe DN13 Brașov-Sighișoara, după ce un microbuz în care se aflau opt persoane s-a răsturnat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.

Potrivit sursei citate, din cele opt persoane aflate în microbuz, cinci au refuzat transportul la spital, iar celelalte trei au primit asistență medicală la fața locului.

Pentru unul dintre răniți, un bărbat în vârstă de 37 de ani, s-au aplicat manevre de resuscitare, dar în ciuda efortului depus de medici, acesta a decedat. Alți doi pasageri, un bărbat în vârstă de 25 de ani cu traumatism cranio-cerebral și o femeie de 38 de ani cu fractură de membru superior, au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Ciprian Sfreja a mai menționat că la fața locului s-au deplasat patru echipaje SMURD și două echipaje pentru descarcerare.

Circulația pe DN13 s-a desfășurat cu dificultate până la finalizarea cercetărilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.