Update: Premierul Mihai Tudose și vicepreședintele companiei Lockheed Martin, Jonathan Hoyle, au semnat, miercuri, la Palatul Victoria un acord pentru transfer de tehnologie „la cele mai înalte standarde” pentru avioanele F16, au precizat pentru Mediafax surse guvernamentale.
„De asemenea, există discuții foarte avansate cu compania Lockheed Martin, pentru producția de camioane, precum și modernizarea Romaero”, au mai declarat sursele citate.
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi şefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziţie de tehnică militară s-au întâlnit, marţi, cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană specializată în cercetarea, dezvoltarea, producţia şi integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar, care a venit cu propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, menționează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Conform sursei citate, reprezentanţii companiei americane au prezentat oportunităţile de cooperare industrială şi propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, iar partea română a detaliat cele opt programe esenţiale de înzestrare ale Armatei României, dar şi alte intenţii privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în România.
Planul de înzestrare a Armatei României 2017 – 2026 a fost aprobat, în 1 august, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel că pentru realizarea celor opt Programe de înzestrare, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro.