Acţiunile Electrica, tranzacţionate la bursa din Londra

Premierul Victor Ponta a deschis, vineri dimineaţa, bursa din Londra, unde au început să fie tranzacţionate certificatele globale de depozit (GDR) denominate în dolari alocate în oferta publică iniţială la Electrica (EL), transmite Mediafax.

Tot vineri, acţiunile Electrica sunt listate pe bursa de la Bucureşti.

Un volum de 19% din acţiunile scoase la vânzare în cadrul ofertei publice iniţiale (IPO) a Electrica au fost alocate prin certificate globale de depozit denominate în dolari şi tranzacţionabile pe bursa de la Londra. Majoritatea investitorilor instituţionali care au preluat acţiuni Electrica în cadrul ofertei provin din România, Polonia, Marea Britanie şi SUA.

Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444 milioane euro) prin oferta publică iniţială derulată în perioada 16-25 iunie, cea mai mare astfel de operaţiune realizată vreodată pe piaţa românească.

Electrica are un capital social de 3,459 miliarde lei, împărţit în 345.939.929 de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune. Capitalizarea de piaţă a companiei, la preţul final din ofertă, de 11 lei/acţiune, este de 3,8 miliarde lei (circa 866 milioane euro).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.