„Activitatea de zi cu zi a legionarilor, mai degrabă violență decât slujbe religioase și rugăciuni” – INTERVIU cu istoricul Roland Clark

Am discutat despre asta cu istoricul Roland Clark, autorul unui studiu de referință despre Mișcarea Legionară, pentru a avea contextul real: care erau ingredientele Mișcării Legionare, cum s-au transformat ele în timp și cum am ajuns, astăzi, cu focare neolegionare în legătură cu biserici și preoți și chiar cu un puci eșuat, în care apar Călin Georgescu, mercenari români și tabere neolegionare de antrenament. Cui folosește această resuscitare?

Roland Clark este profesor la Universitatea Liverpool și și-a susținut teza de doctorat la University of Pittsburgh, pe tema semnificaţiei fascismului pentru membrii de rând ai Legiunii Arhanghelul Mihail (în limba română, la Editura Polirom). A tradus în limba engleză volumul Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, al părintelui Dumitru Stăniloae. A fost președintele Society for Romanian Studies, fondată în 1973.

Cotidianul: Roland Clark, îți propun să plecăm de la zero în discuția noastră: ce este ideologia legionară? Ce propune Mișcarea Legionară, care sunt ingredientele ei forte?

Roland Clark: Ideile legionarilor s-au schimbat de-a lungul timpului. La începutul anilor 1920, înainte de a întemeia Legiunea, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moța și prietenii lor promovau un antisemitism de natură economică. Ei îi învinuiau pe evrei pentru sărăcia țăranilor români și doreau să curețe țara de evrei prin forță. În anul 1927, s-au certat cu mentorul lor, A. C. Cuza, și au întemeiat Legiunea pe baza ideii de „antipoliticianism”. Acest fapt a fost important din două motive: în primul rând, pentru că A. C. Cuza controla deja electoratul antisemit, astfel încât nu mai existau voturi de câștigat din această direcție, iar în al doilea rând, pentru că îl acuzau pe Cuza că se comporta „ca un politician” în luptele interne din partid.

Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania în 1933, iar din acel moment legionarii au început să vorbească despre economie corporatistă, despre alianțe internaționale cu Italia și Germania și despre ideea creării „omului nou”. După asasinarea prim-ministrului la sfârșitul anului 1933, ei au fost nevoiți să se distanțeze de reputația de grup violent, astfel că între 1934 și 1938 au susținut că vor salva țara formând „oameni noi” capabili să o conducă spre un viitor luminos.

Cele trei promisiuni principale ale Mișcării Legionare în anii 1930 au fost: alianța României cu Germania nazistă, eliminarea evreilor și instaurarea la putere a „oamenilor noi” – tineri, dezinteresați și animați de dragostea de patrie mai presus de propriul interes. Când au ajuns la putere în 1940, s-au aliat imediat cu Hitler, au declanșat atacuri împotriva evreilor și s-au îmbogățit prin jefuirea bunurilor publice și prin numirea apropiaților lor în funcții importante.

Mișcarea Legionară a făcut uz de latura creștină, de religie. Cât a fost ea acceptată, în epocă, de Biserică și ce a însemnat asta?

Consider că este important să clarificăm ce anume era „creștin” în cadrul Mișcării Legionare. În ciuda limbajului pompos folosit în presa legionară, activitatea de zi cu zi a legionarilor era caracterizată mai degrabă prin violență, discursuri urii și organizare clandestină, decât prin slujbe religioase și rugăciuni. Nu a fost o mișcare religioasă în sensul în care oamenii epocii practicau credința. Legionarii nu mergeau în pelerinaj și nu se rugau pentru vindecare, așa cum o făceau vizitatorii de la Maglavit. Nu se abțineau de la consumul de alcool și de la înjurături și nu predicau pocăința, așa cum făcea Oastea Domnului. Nu vedeau caritatea ca pe o datorie creștină, așa cum o considera Asociaţia Studenţilor Creştinilor din România (ASCR). De fapt, Legiunea avea foarte puține lucruri în comun cu alte mișcări ortodoxe sau aproape ortodoxe ale vremii.

Citește și: Poemul ideologului Mișcării Legionare a răsunat în Catedrala Națională

În timp ce aceste alte mișcări erau preocupate în primul rând de relația omului cu Dumnezeu, principalele obiective ale Legiunii erau reforma politică și epurarea etnică. Pentru legionari, religia însemna slujirea națiunii, întrucât ei considerau că creștinismul și naționalismul sunt unul și același lucru. Limbajul lor religios era adesea centrat pe teme de natură demonică. Codreanu îi descria pe actorii evrei drept „artiștii Satanei” și spunea despre scrierile evreilor că au „origini satanice”. El a distanțat, de asemenea, Legiunea de Biserica Ortodoxă Română, afirmând că „recunoaștem că suntem păcătoși… dar mi se pare că Biserica (adică oamenii și reprezentanții ei) s-a abătut, prin faptele lor, de la linia Bisericii”.

Mulți episcopi, teologi și preoți importanți au sprijinit Legiunea, însă instituția Bisericii ca atare nu a făcut-o. În principal, acest lucru s-a datorat faptului că Patriarhul își datora cariera Partidului Național Liberal. Sprijinul clerical însemna că unii preoți îi convingeau pe credincioșii din comunitățile lor să se alăture Legiunii, le binecuvântau steagurile și simbolurile și invitau figuri bisericești importante să vorbească la adunările lor. Într-o lume în care Biserica și statul erau strâns legate, acest lucru crea impresia că oameni influenți se aflau de partea Legiunii, ceea ce făcea ca mișcarea să nu pară un simplu grup marginal, lipsit de șanse reale de a obține puterea.

Există o percepție socială difuză, până astăzi, care situează Mișcarea legionară ca fiind anti-sistem și de partea „poporului”. Legionarul e asimilat așadar haiducului din mitologia românească. Au fost legionarii anti-sistem, anti-sistemul corupt al partidelor?

Legionarii au fost, într-adevăr, în afara sistemului, iar acest lucru a reprezentat una dintre cele mai mari probleme ale lor. Majoritatea oamenilor din mediul rural votau pentru un anumit partid deoarece, dacă acel partid câștiga, oferea locuri de muncă și contracte susținătorilor săi din satul respectiv. Legiunea nu putea oferi niciunul dintre mecanismele de patronaj de care dispuneau partidele mari, motiv pentru care, la alegerile din 1937, a obținut o medie de 1,8 voturi pentru fiecare legionar, în timp ce partidele mari obțineau poate 50 sau chiar 100 de voturi pentru fiecare membru al lor. Toți cei care îi sprijineau pe legionari deveneau membri, însă aceștia nu reușeau să-i convingă pe ne-membri să-i voteze.

Legionarii au cultivat în mod deliberat imaginea haiducului, mai ales în anii 1920. Au făcut acest lucru îmbrăcându-se în port țărănesc, chiar dacă proveneau din mediul urban, purtând pene de curcan în pălărie și comițând asasinate. Mesajul lor era că se aflau în afara sistemului,  pentru că sistemul era corupt și, prin urmare, puteau acționa după bunul plac atâta timp cât aveau „motive drepte”. Unii legionari au devenit într-adevăr haiduci atunci când s-au ascuns în munți de teama comuniștilor, la sfârșitul anilor 1940 și în anii 1950, însă în acel moment nu mai luptau pentru a răsturna sistemul, ci pentru a-și salva viața.

Arc peste timp – cum a fost Mișcarea Legionară mistificată după 1990? Aflăm recent de focare neolegionare, unele pe lângă mănăstiri, de tabere neolegionare. 

Legiunea și-a schimbat constant imaginea de-a lungul timpului. În anii 1920, accentul era pus pe antisemitism și pe antipoliticianism; în anii 1930, pe crearea „omului nou”; în perioada în care s-a aflat la putere, pe glorificarea națiunii. Odată cu instaurarea comunismului, scopul declarat al legionarilor a devenit opoziția față de regimul comunist.

Mulți dintre tinerii care se numeau legionari în anii 1950 erau prea tineri pentru a-l fi cunoscut pe Codreanu în perioada de glorie a Legiunii și aflaseră despre el doar din scrierile sale privind idealul „omului nou”. Unii dintre aceștia au avut experiențe religioase profunde în închisoare, iar acest lucru a contribuit la reputația Legiunii de mișcare cu un caracter mistic. Legionarii aflați în exil au prezentat, la rândul lor, mișcarea drept una religioasă și anticomunistă în timpul Războiului Rece, ceea ce le-a adus sprijin din partea americanilor. Toată violența și antisemitismul au fost, convenabil, trecute sub tăcere.

Citește și: Controversele din spatele imnului legionar. Cum se apără BOR. Cine a scris versurile

După prăbușirea comunismului, în anii 1990, mulți români au privit retrospectiv către anii 1930 ca spre o epocă de aur, o perioadă „de dinainte ca totul să se fi stricat”. Faptul că intelectuali de prestigiu, precum Mircea Eliade și Constantin Noica, susținuseră Legiunea a contribuit la o imagine mai favorabilă decât cea meritată. La începutul anilor 2000, grupări precum Noua Dreaptă au asociat Legiunea cu extremismul supremației albe, ceea ce a avut un impact limitat.

În ultimii ani însă, formațiuni și figuri precum AUR și Călin Georgescu au reușit să preia imaginea Legiunii și să o reinterpreteze în cheie populistă de dreapta. Ei folosesc simbolurile și mitologia Legiunii, nu neapărat detaliile istorice ale acesteia, pentru a construi ceva cu totul nou.

Ați scris despre cum Mișcarea legionară a folosit cântecele pentru a crea o mișcare de masă, populară. În acest context, cum interpretați episodul acelui cântec din catedrală, pe versuri atribuite lui Radu Gyr, nu știm sigur cui aparțin, dar vehiculând simboluri legionare?

Cântecele au o putere extraordinară. Atunci când sunt cântate în grup, ele creează legături între membrii acelui grup, iar prin învățarea versurilor, oamenii ajung să interiorizeze ideile transmise. Cântecele sunt mult mai eficiente decât propaganda scrisă atunci când vine vorba de a face pe cineva să creadă într-un anumit mesaj, iar pentru că adesea folosesc metafore, ele permit formularea unor afirmații exagerate, care nu trebuie neapărat dovedite. Radu Gyr a fost cel mai popular autor de cântece al Legiunii, dar și un organizator fascist devotat. Cântecele sale erau cântate la întruniri publice, de către legionarii aflați în închisori și de foștii legionari retrași în mănăstiri după război, care priveau cu nostalgie spre tinerețea lor din anii 1930.

În timpul regimului comunist, interpretarea cântecelor lui Gyr devenise o formă discretă de rebeliune, iar pentru că el folosea adesea un limbaj religios și melodii cu sonorități bisericești, creațiile sale puteau fi ușor confundate cu imnuri creștine.

Biserica Ortodoxă Română a promovat naționalismul românesc de-a lungul întregului secol XX, iar idei legate de națiune, antisemitism și sexism apar, din păcate, destul de frecvent în predici și scrieri ortodoxe. Episodul recent al cântării unui astfel de cântec într-o catedrală arată că ideile naționaliste – multe dintre ele provenite din subcultura legionară – au devenit atât de răspândite în unele cercuri ortodoxe, încât unii oameni nu mai reușesc să facă diferența între ele. Acest lucru este cu adevărat îngrijorător, deoarece astfel de persoane vor întâmpina dificultăți în a deosebi ceea ce este cu adevărat creștin de ceea ce reprezintă doar naționalism românesc, iar consecințele pot fi profund dăunătoare pentru viața lor spirituală.

Care este riscul acestor reziduuri mistificate, vezi formându-se o nouă mișcare extremistă de forța Mișcării Legionare sau contextul istoric nu mai permite asta?

Orice este posibil. Nu știu ce va aduce viitorul, dar aș vrea să sper că extrema dreaptă și-a atins deja limitele. Există întotdeauna doar o proporție limitată a populației atrasă de astfel de idei. În vârful popularității lui Codreanu, în 1937, el a reușit să obțină doar 15% din voturi. Călin Georgescu a obținut rezultate mai bune decât atât, dar tot nu a câștigat majoritatea. Alegătorii din marile centre urbane, precum București, și cei din Republica Moldova au contribuit semnificativ la limitarea succesului extremei drepte, iar dacă această tendință continuă să crească, acest lucru va fi mai degrabă din cauza incapacității guvernului actual de a-și respecta promisiunile și, posibil, din influența rusă, decât pentru că oamenii ar fi păcăliți de mituri despre Legiune.

Citește și: „Rusia putinistă își concentrează atenția asupra verigii slabe: România. Și, într-un fel, are dreptate” – INTERVIU Thierry Wolton

Cred că majoritatea oamenilor sunt conștienți că nu votează pentru Codreanu atunci când aleg Simion sau Georgescu. Ei votează pentru extrema dreaptă pentru că oferă o alternativă la un sistem care, până acum, nu a adus prea multe îmbunătățiri în viața lor. Reziduurile mitificate ale poveștilor despre Legiune contribuie la crearea unei impresii de legitimitate și acceptabilitate a extremei drepte, însă ceea ce atrage oamenii cu adevărat sunt problemele reale pe care aceasta le promovează – homofobia, opoziția față de imigrație, opoziția față de vaccinare. Aceste teme nu au aproape nimic în comun cu ceea ce promova Legiunea în anii 1930. Ceea ce vedem astăzi este un fenomen complet nou, profund ancorat în realitățile secolului XXI.