Acuzat de două crime în Spania, arestat în România

Presupusul ucigaș, urmărit de mai multe zile, a două tinere spaniole ale căror cadavre arse cu var au fost găsite în această săptămână în Spania, a fost arestat joi în România, a anunțat Ministerul de Interne de la Madrid, citat de AFP, conform Agerpres.

„Arestarea s-a produs la ieșirea dintr-un imobil din localitatea Lugoj”, în județul Timiș (vestul României), a precizat ministerul într-un comunicat. Doi români care se aflau împreună cu bărbatul căutat au fost, de asemenea, arestați.

Sergio Morate este suspectat că le-a ucis pe Marina și Laura, două tinere de 24 și, respectiv, 26 de ani, ale căror corpuri au fost găsite miercuri în râul Huécar din provincia Cuenca (centrul Spaniei). Cele două femei, dintre care una era fosta prietenă a presupusului criminal, au dispărut cu o săptămână înainte, pe 6 august, în aceeași zi cu bărbatul.

Acesta, descris în comunicat ca „responsabil de moartea celor două tinere femei”, este în prezent arestat în România în baza unui mandat european de arestare și va fi transferat în Spania „cât mai curând posibil”.

Suspectul a fugit din țară prin „punctul de trecere a frontierei de la Portbou (nord-estul Spaniei)”, a adăugat ministerul.

El a fost condamnat public de propria familie pe o pagină de Facebook.

„Nu știm ce diavol sau ce nebunie teribilă te-a cuprins, dar trebuie să fii conștient că tu le-ai omorât nu doar pe aceste tinere fete, dar și pe familiile lor și pe cea care era a ta”, s-a putut citi miercuri pe pagina de Facebook a familiei suspectului.

Pe de altă parte, cotidianul spaniol El Pais a informat că Sergio Morate a sechestrat și bătut timp de câteva zile o altă fostă prietenă, în aceeași zonă în care au fost descoperite cele două corpuri.

Potrivit jurnalului, el le-ar fi spus rudelor sale că vrea să plece într-o țară care nu are acord de extrădare cu Spania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.