Administrația Trump sau administrația McCain-Graham?

Președintele SUA avertizează: dacă țările NATO nu ajută SUA cu o coaliție navală pentru a deschide Strâmtoarea Hormuz, viitorul NATO va arăta ”foarte rău”.

Avertismentul lui Trump pentru NATO

Dacă ”nu va fi nicio reacție sau dacă reacția este negativă, cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO”, a spus Trump, într-un interviu pentru Financial Times. The Wall Steeet Journal sugerează că presiunile SUA la adresa aliaților sunt mari, pentru ca Washingtonul ar vrea să anunțe chiar săptămâna aceasta că mai multe țări NATO sunt gata să formeze o coaliție care să escorteze navele prin strâmtoare. Trump a si nominalizat câțiva aliati NATO: Franța, Marea Britanie. Se adaugă Japonia, Coreea de Sud. Trump a făcut presiuni și pentru un ajutor din partea Chinei. Altfel, a spus el pentru Financial Times, vizita sa în China, la finalul acesteiu luni ”ar putea fi amânată”.

Noua Europă vs. Vechea Europă

În 2003, la momentul invaziei SUA in Irak, Europa s-a împărțit în două tabere. Franța și Germania s-au opus categoric invaziei Statelor Unite și Marii Britanii. ”Pentru noi, războiul a fost mereu dovadă eșecului și a celor mai proaste soluții. Prin urmare, trebuie să facem totul pentru a-l evita”, a spus președintele Franței, Jacques Chirac, după o ședință comună cu guvernul Germaniei. ”Nu vă așteptați ca Germania să susțină o rezoluție ONU care să legitimeze războiul”, a spus atunci cancelarul Gerhard Schroeder. Invazia nu a fost realizată în baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate.

De partea cealaltă s-a situat Marea Britanie și noile state membre NATO – Polonia, Cehia și Ungaria. Presiunea era mare și asupra următorului val al extinderii NATO (cu România), stabilit cu câteva luni înainte, la summitul NATO de la Praga. Aceste țări aveau să adere oficial la NATO în 2024. În acest context, secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, vorbea despre ”Europa veche”, a țărilor care se opun războiului SUA, și ”Europa nouă”, a aliaților care urmează America.

Deruta europeană

La 23 de ani de la acel moment, Europa pare mai puțin divizată la nivel declarativ. Mai toți aliații europeni din NATO au recunoscut că SUA și Israel au violat dreptul internațional lansând atacurile împotriva Iranului. Însă Europa pare pierdută într-o ceață densă când cine vorba despre aplicarea în practică a acestor declarații. La începutul războiului din Iran, aflat în vizita în SUA, cancelarul german Friedrich Merz declara că dreptul internațional nu este un cadru viabil pentru a trata acest conflict. Spunea că nu dorește să țină lecții de moralitate aliaților americani. Președinta Comisiei Europene declara și ea că nu este cazul unei dezbateri despre legalitatea sau ilegalitatea acțiunilor SUA și Israelului.

Pe de altă parte, în fața solicitării ajutorului aliaților NATO, Germania spune categoric nu – chiar si extrema dreapta, AfD. Premierul britanic Keir Starmer spune că nu va trimite nave în Golf, însă va trimite drone. Președintele Emmanuel Macron spune că nu are în vedere trimitere de nave în Golf, însă avertizează Iranul că se va apăra și își va apăra aliații regionali în fața unor atacuri, că este inacceptabil ca ”interesele franceze” să fie puse în pericol. Slovenia și Norvegia s-au poziționat de partea Spaniei, cel mai mare critic european al războiului din Iran. Poziția Poloniei este confuză. Premierul liberal Donald Tusk privește critic acest război, în vreme ce președintele conservator Karol Nawrocki încearcă să menajeze cât mai mult Statele Unite.

Către o nouă coaliție de voință în Orientul Mijlociu?

Doar șefa diplomației UE, estoniana Kaja Kallas, a declarat că UE ar putea extinde misiunea defensivă din Marea Roșie, împotriva rebelilor din Yemen, astfel încât să acționeze și în Golful Persic. Însă această misiune – Aspides – a fost deseori ridiculizată pentru numărul mic de nave. O altă variantă ar fi o ”coaliție de voință” a unor state UE, pentru a ajuta Statele Unite – este variantă în care ”Europa nouă” a ajutat SUA în Irak, în 2003.

Ce se va întâmpla dacă administrația Trump va opta pentru o operațiune terestră în Iran, chiar și în regiunea de coastă, pentru a asigura strâmtoarea Hormuz? Este un scenariu extrem, însă face parte din cele trei mari scenarii pe care le are acest război în momentul de față. 1. O campanie de câteva săptămâni urmată de declararea victoriei americane, fără distrugerea regimului iranian și fără asigurarea strâmtorii Hormuz. 2) Continuarea campaniei până la eliberarea strâmtorii Hormuz, iar aceasta poate duce la operațiuni terestre în zona de coastă. 3) Escaladarea conflictului până la nivelul operațiunilor terestre de amploare, cu obiectivul schimbării de regim la Teheran. Primul scenariu ar echivala cu o înfrângere a Statelor Unite. În acest moment, suntem în cel de al doilea scenariu, care poate evolua către operațiuni terestre.

Ucraina, pârghia de șantaj a SUA în relația cu Europa

Factorul Ucraina poate conta în ecuația strategiei europene. Blocarea strâmtorii Hormuz de către Iran afectează strategia UE de a reduce veniturile obținute de Rusia din exportul de petrol. Înainte de lansarea atacurilor americano-israeliene în Iran, prețul petrolului rusesc (Urals) era în jur de 40 de dolari barilul. Acum, prețul a ajuns în preajma a 100 de dolari. Este mai mare decât cel la care Rusia exporta petrol înainte de invazia în Ucraina, în 2022. Este un preț care poate susține mașina de război a Rusiei.

Pericolul este simțit în primul rând de liderii de la Kiev. Președintele Volodimir Zelensky s-a arătat gata să ajute monarhiile din Golf cu tehnologie anti-dronă, pentru a face fata atacurilor iraniene. A declarat că este dispus să ajute și statele Unite. Răspunsul lui Trump a fost unul iritat: ”Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor este Zelensky”, a spus Trump, pe 14 martie. Donald Trump l-a acuzat din nou pe omologul ucrainean că este un obstacol în calea păcii în Europa. ”Mă mir că Zelenski nu vrea să încheie un acord. Spuneți-i lui Zelenski să ajungă la un acord, pentru că Putin vrea să ajungă la un acord. Cu Zelenski este mult mai greu să ajungi la un acord”.

Aceste presiuni reînnoite asupra Ucrainei și avantajele obținute de Rusia de pe urma închiderii Golfului Persic, pot precipita implicarea unor aliați europeni în conflictul din Iran. Din nou, statele din Europa de Est sunt cel mai expuse la asemenea presiuni.

Donald Trump a apăsat pe trăgaci

În 2007, când cocheta deja cu alegerile prezidențiale (pierdute în fața lui Barack Obama, în 2008), senatorul republican John McCain a început să cânte ”Bomb, bomb Iran”, pe acordurile cunoscutei melodii ”Barbara Ann”, a trupei Beach Boys. A fost răspunsul lui McCain la întrebarea unui veteran legată de ”trimiterea unui mesaj poștal aerian către Iran”. ”Este un stat care se dedică distrugerii Israelului. Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze. În plus, încearcă să obțină arma nucleară. Îl susțin pe președintele Bush când spune că nu va permite Iranului să distrugă Israelul”, a spus apoi, pe un ton serios, McCain.

După trei ani, în 2010, pe fondul tatonărilor pentru negocierea acordului nuclear cu Iranul, același McCain a spus: ”Cel mai bun șef al Departamentului de Stat pe care l-a avut America, George Schultz, amintea de ce i-a spus instructorul său din trupele de pușcași marini: niciodată să nu îndrepți arma spre cineva, dacă nu ești gata să apeși pe trăgaci. Noi îndreptăm mereu arma spre Iran, dar nu apăsăm pe trăgaci. Asta am avut de spus”.

Războiul din Ucraina, o investiție ”inteligentă și economică”

John McCain a murit în anul 2018, înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. În 2015, când Crimeea fusese anexată de Rusia, iar în Donbas se duceau lupte, McCain a declarat că îi este ”rușine de țara sa” pentru că nu le trimite arme ucrainenilor. Prima administrație Trump avea să trimită primele arme ofensive în Ucraina. În 2015, John McCain declara că Germania și Franța au legitimat dezmembrarea unei țări din Europa, pentru prima oară după 70 de ani. Se referea la acordurile de la Minsk pentru încetarea focului în Donbas.

John McCain a avut un partener nelipsit în Comisia de politică externă a Senatului SUA – senatorul Lindsey Graham. În mai 2023, lângă președintele Ucrainei, Graham declara că ajutorul american pentru Ucraina sunt ”banii cel mai bine cheltuiți de noi vreodată”, pentru ca apoi să adauge: ”Și rușii mor”. În aceeași notă, senatorul Mitt Romney, fost prezidențiabil, declara, în 2023: ”Dacă Rusia va câștiga, nu va fi pentru ultima dată când va invada un vecin. Iar acel război va fi rău și pentru America: întrerupe fluxul materiilor prime, scumpește petrolul, afectează fondurile de pensii. Investiția d 20 de miliarde este una dintre cele mai inteligente și economice investiții pe care le-am putea face”.

Războaiele vor continua cât timp se va aplica doctrina Wolfowitz

Pe 15 martie, senatorul Lindsey Graham închide cercul. ”Când regimul iranian va cădea, vom avea un nou Orient Mijlociu și vom face tone de bani. Venezuela și Iran au 31% din rezervele de petrol ale lumii. Vom avea un parteneriat cu 31% din rezervele de petrol. Este coșmarul Chinei. Este o investiție bună”, a spus Graham, la Fox News.

Uneori în ritm mai alert, alteori cu mici sincope și ceva mai mute dezbateri, Statele Unite au urmat o linie limpede începând de la atentatele de la 11 septembrie 2001. În 2007, generalul Wesley Clark (fost comandant suprem NATO în Europa în timpul războaielor din fosta Iugoslavie), spunea că, după atentatele de la 11 septembrie 2001, un grup de neoconservatori în frunte cu vicepreședintele Dick Cheney, cu secretarul Pentagonului, Donald Rumsfeld, și cu adjunctul său Paul Wolfowitz, au conceput planuri pentru distrugerea guvernelor din șapte state, în viitorii cinci ani: Irak, Siria, Liban, Libia, Somalia, Sudan și Iran. Paul Wolfowitz îi spunea generalului Wesley Clark: ”Avem la dispoziție între cinci și zece ani să curățăm aceste vechi regimuri sovietice – Siria, Iran Irak – înainte ca următoarea superputere să se ridice și să ne provoace”. Este doctrina Wolfowitz, din 1992, a dominației americane si a libertății de a acționa unilateral.

SUA nu au renunțat la doctrina Wofowitz sub administrația Trump. Indiferent de poziția aliaților din Europa, Statele Unite au urmat un plan vreme de decenii și îl urmează în continuare, indiferent de administrație. Retorica a fost diferită, însă esența este exprimată de politicienii de mai sus – ”investiții bune” pentru America, controlul resurselor și erodarea forței puterilor rivale prin războaie prin procură. La Washington, susținerea Statelor Unite în acest mare joc este cea care dă măsura loialității aliaților.