Preşedintele Donald Trump s-a întâlnit miercuri cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, după încheierea summitului NATO de la Ankara. El a declarat presei, într-o conferinţă de presă comună, că liderul ucrainean „a făcut o treabă extraordinară” şi că este „foarte eficient”.
„Am considerat că acesta ar fi un moment potrivit pentru ca preşedintele Zelenski şi cu mine să ne întâlnim şi vom vedea ce putem face. Dar, de fapt, am dezvoltat o relaţie bună”, a spus Donald Trump despre întâlnirea avută miercuri cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
„E greu de crezut, nu-i aşa?”, a continuat el, citat de The Guardian, făcând referire la întâlnirea din 28 februarie 2025, de la Casa Albă.
„Sunt sigur că veţi face totul pentru a opri acest război”, a spus la rândul său Zelenski.
Trump: Zelenski dorește să se întoarcă la reconstrucţia ţării sale
Întrebat ce părere are despre atacurile ucrainene asupra Rusiei, liderul SUA a redirecţionat întrebarea către secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care a afirmat că acestea au schimbat dinamica războiului.
Trump a revenit apoi şi a spus: „Este o escaladare, dar este şi o escaladare care poate contribui la încheierea conflictului”.
Liderul american a spus că, în opinia sa, ambele părţi doresc să ajungă la un acord de pace, adăugând că Zelenski ar dori cu siguranţă „să se întoarcă la reconstrucţia ţării sale, în loc să se confrunte cu toată această moarte şi distrugere”.
Preşedintele ucrainean a răspuns şoptit: „Desigur.”
Trump a continuat spunând că Ucraina are „un potenţial enorm”, iar SUA au „un interes” în succesul acesteia prin acordul privind mineralele.
Trump, despre Putin și Zelenski: Ambii au „personalități dificile”
Zelenski a menţionat că Kievul a început să lucreze la un acord cu SUA privind dronele. „Este un început foarte bun”, a afirmat el.
„Am înregistrat progrese semnificative în ultimele două săptămâni”, a declarat Trump referitor la negocierile privind războiul din Ucraina.
Zelenski a subliniat, la rândul său, că apărarea este prioritară, iar negocierile de pace vizează găsirea unei soluţii pentru încheierea războiului.
Trump a intervenit apoi din nou pentru a spune că încetarea invaziei ruseşti în Ucraina „nu este cel mai uşor lucru”, întrucât atât Putin, cât şi Zelenski sunt „personalităţi dificile”.
„Uneori trebuie să-i lași să se bată”
„Dar cred că am făcut multe progrese în ultimele două săptămâni şi vom vedea cum vor evolua lucrurile”, a declarat Trump.
Trump a fost întrebat despre o cale „pragmatică” de a pune capăt agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. „Vor ajunge la o înţelegere”, s-a declarat el încrezător.
„Acest acord se află în lucru de mult timp. Are părţi pozitive şi negative. Ei ştiu despre ce este vorba. El ştie mai bine decât oricine despre ce este vorba”, a spus Trump referindu-se la Zelenski.
Apoi a comparat situaţia cu doi copii care se bat într-un parc, spunând că „uneori trebuie să-i laşi să se bată”.
Trump a spus că, în opinia lui, ambii preşedinţi doresc să pună capăt războiului şi „să rezolve problema”, iar asta ar trebui să fie o combinaţie bună.
Poate are dreptate dar oare din ce parte privește Trump!? Cred că privește dinspre est.