Adversară în premieră pentru Simona Halep

Simona Halep și-a aflat adversara din turul doi al turneului de la Madrid.  Halep o va înfrunta în faza următoare pe belgianca Elise Mertens, locul 19 WTA, acesta fiind primul duel dintre cele două jucătoare în circuitul WTA.

Mertens a trecut în primul tur al turneului de la Madrid de compatrioata sa Alison Van Uytvanck, 48 WTA, cu scorul 6-4, 6-4.

„Ştiu că este o jucătoare completă, luptă până la capăt, are un joc bun pe zgură, a câştigat câteva titluri anul acesta. Va fi un meci dificil, încerc să mă concentrez numai pe jocul meu, pe persoana mea, şi să dau tot ce am mai bun în următorul meci ca să câştig”, a declarat Simona pentru Digi Sport, după succesul categoric în faţa Ekaterinei Makarova.

În 2018, Mertens a cucerit trei dintre cele patru titluri ale carierei: s-a impus la Hobart, unde a învins-o în finală pe Mihaela Buzărnescu (6-1 4-6 6-3), la Lugano, unde a trecut în ultimul act de Aryna Sabalenka (7-5, 6-2), şi, cel mai recent, la Rabat, unde a câştigat cu 6-2, 7-6 în faţa Ajlei Tomljanovic.

Simona Halep s-a calificat în runda a doua a turneului de la Madrid după ce a învins-o în primul tur, scor 6-1, 6-0, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 32 WTA.

Simona a câștigat primele două ediții ale turneului de la Madrid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Mamaaa ! numai nume „mari” la Madrid, la susaneaua lu’ Tiriac ! Makaronova, acum Merdens … turneul se vede ca e un fel de „Stela si Arsinel” in tenis !

  2. Da’ unde a disparut toata „armata” aia de jucatoare chinezoaice, cu nume de zici ca au fost botezate dupa sunetul scos de o cutie goala de Coca, lasata sa cada pe scari, la care Haleapa batea ca la fasole ? Aaa … alea joaca doar in „turnee locale” …

  3. @”Daciada la sate” a ajuns la Madrid ,@Meciul secolului.” Fiti atenti , baieti si fete , patratul ipotenuzei este egal cu suma patratelor ambelor catete!” (B. Nusic). De fapt cine lipseste de pe tabloul fetelor?Nu am vazut-o pe Kerber si Radwanska , daca nu ma insel si poate fi o neatentie a mea , dar in rest numele cu rezonanta sunt acolo. Aaa , ca unele s-au impotmolit fie in calificari , fie in turul 1 asta e altceva.”Copiii minune” precum Ostapenko , ori Osaka , dar si veterana V.Williams pleaca la alte turnee.La turneu au fost prezente destule chinezoice , insa mai este in proba de simplu doar una. O intrebare de cateva puncte! Chiar nu va bucura in nici un fel succesele romanesti in intreceri? Trista trebuie sa fie viata unora ca Dvs!

  4. @”Daciada la sate” a ajuns la Madrid: veninul pe care-l versi pe-acilea cu fiecare postare cand e vorba de Halep indica o obsesie evident personala, evident intima, evident de ordin psihanalitic! o intrebare: ai fost abandonat de mama?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.