Afacerea „Ciuperceasca”, la DNA Ploiești

Fostul deputat PDL Florin Anghel s-a prezentat joi dimineața la sediul DNA Ploiești, fiind audiat de procurorii anticorupție în legătură cu afacerea „Ciuperceasca”, în care prejudiciul este estimat la 18 milioane lei, potrivit Agerpres.

Conform unor surse, în perioada în care Anghel a fost președinte al Consiliului Județean Prahova, autoritățile ar fi vândut la prețuri subevaluate zeci de hectare de teren care au aparținut fostei cazărmi Ciuperceasca.

Concret, în mandatul de președinte de CJ al lui Florin Anghel, aproximativ 40 de hectare de teren, care au aparținut fostei cazărmi Ciuperceasca, au fost trecute din proprietatea MApN în proprietatea Parcului Industrial Plopeni, al cărui acționar unic este Consiliul Județean Prahova.

Ulterior, terenurile respective ar fi fost vândute la prețuri subevaluate, prejudiciul creat astfel fiind estimat la 18 milioane lei.

În dosar sunt suspecţi şi fiica preşedintelui suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi consilierul județean Dănuț Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, care s-au prezentat de asemenea joi la DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.