Poliţiştii din Capitală n-au reuşit încă să-l prindă pe tânărul care, ieri dimineaţă, le-a agresat, cu un cuţit, un coleg într-o staţie de tramvai, potrivit realitatea.net.
Poliţiştii au însă semnalmentele bărbatului deoarece a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Medicii l-au stabilizat pe poliţistul înjunghiat. El a fost tăiat la cap, la torace şi la gambe. Incidentul s-a petrecut ieri-dimineaţă, în timp ce poliţistul aştepta tramvaiul în zona Crângaşi.
Unii martori au povestit că a fost atacat de un tânăr, după ce ar fi refuzat să-i ofere o ţigară. Alţii povestesc că poliţistul, angajat la secţia 20 din Capitală, ar fi încercat să aplaneze un conflict, deşi se afla în timpul liber.
Oamenii legii au audiat până acum trei martori. Vinovatul ar putea fi acuzat de tentativă de omor.