Președintele Agrostar, Niculae Ștefan, a anunțat, vineri, că produsele alimentare se vor scumpi cu 3-5%, în perioada următoare, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a contextului internațional.
Pe de altă parte, Agrostar consideră că majorarea prețurilor va avea loc și ca urmare a lipsei unei „strategii coerente” din partea Ministerului Agriculturii. În acest sens, Niculae Ștefan cere demisia ministrului Valeriu Tabără.
„Ministrul Agriculturii nu poate să intervină direct în reglarea preţurilor, dar poate să o facă prin politici sectoriale, ceea ce lipseşte cu desăvârşire la ora actuală. Pot fi luate măsuri de stimulare a investiţiilor şi de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene. În viitor, lupta pentru resursele de hrană ale planetei se va ascuţi, iar România, deşi are potenţial uriaş în domeniu, va fi doar o piaţă de desfacere pentru produsele scumpe din import. Optimismul exagerat al domnului Valeriu Tabără, care susţine că România nu se va confrunta cu o criză alimentară, arată lipsă de realism din partea domniei sale”, a declarat Niculae Ștefan în cadrul unui seminar.
Federația Agrostar are în componența sa peste 150 de sindicate din ramurile agriculturii, fiind înființată în anul 1990.