Avionul prezidenţial american – Air Force One – a ratat o primă încercare de aterizare, miercuri, în Bradley Field (Connecticut), aterizând normal la a doua manevră, cu preşedintele Barack Obama la bord, transmite Mediafax.ro. Cu o lună înainte, un avion militar în care se afla prima doamnă, Michelle Obama, şi soţia vicepreşedintelui Joe Biden a renunţat la aterizare, din cauza că se apropiase prea mult de un avion cargo aflat în faţa sa.
Autoritatea Federală a Aviaţiei (FAA) a anunţat că vizibilitatea era sub nivelul minim în momentul aterizării, astfel piloţii nu au putut vedea pista corespunzător. La a doua încercare au folosit instrumentele de bord, potrivit ABC News.
Vizibilitatea era sub doi kilometri în momentul aterizării, iar norii erau foarte aproape de sol. Surse citate de ABC au declarat că avionul nu a atins deloc pista la prima încercare de aterizare.
„Pilotul nu a putut efectua aterizarea din prima manevră din cauza lipsei vizibilităţii”, explică un expert în aviaţie.
Potrivit jurnaliştilor aflaţi la bord, nu s-a întâmplat nimic notabil în avion din cauza acestei situaţii.
Barack Obama se afla în drumul către baza aeriană Andrews, unde urmează să ţină un discurs la ceremonia de absolvire a unei promoţii de ofiţeri ai Pazei de Coasta.
Ratarea aterizării vine pe fondul altor incidente îngrijoratoare, precum descoperirea unui controlor de trafic care a adormit în timpul serviciului.