AJOFM anunță concedieri colective la Arad

Rata șomajului în județul Arad a ajuns la

De L.V.
AJOFM anunță concedieri colective la Arad

Rata șomajului în județul Arad a ajuns la

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad a primit o notificare de concediere colectivă care vizează 120 de angajați ai unui centru comercial din municipiu care ar urma să se închidă în următoarele luni.

Este a doua notificare de acest fel după ce fabrica de vagoane marfă din oraș a anunțat că va disponibiliza 699 de angajați.

Directorul AJOFM Arad, Alexandru Molnar, a declarat marți, pentru AGERPRES, că notificarea de concediere colectivă a fost depusă de reprezentanții unui centru comercial, iar contractele de muncă ale celor 120 de angajați vizați ar urma să înceteze la finalul lunii iunie.

”Am primit în cursul zilei de luni această notificare. Ne pregătim logistic pentru a prelua persoanele care nu își vor găsi un loc de muncă până la încetarea contractelor și care vor fi interesate să intre în șomaj”, a precizat Alexandru Molnar.

El a adăugat că este a doua notificare de concediere colectivă înregistrată de instituție după cea depusă, la începutul lunii aprilie, de Greenbrier România, care a anunțat că își va închide fabrica de vagoane marfă din Arad și va disponibiliza 699 de angajați din cei 777.

Încetarea acestor contracte de muncă va avea efect tot de la finalul lunii iunie.

Centrul comercial care ar urma să se închisă este Remarkt (cunoscut în trecut sub numele Real), care a fost printre primele magazine de mari dimensiuni din orașul Arad.

Rata șomajului în județul Arad a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, în prezent fiind de 1,91%.

Creșterea treptată a început în 2024, de la 1,1%. Doar la începutul anului 2017 nivelul șomajului a mai fost în jur de 2%, cu excepția perioadei ianuarie – aprilie 2021, adică în timpul pandemiei, când măsurile de protecție au impus reducerea unor activități economice.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.