Ajunge trenul în patru luni la Aeroport?

Legătura feroviară Gara de Nord – Aeroportul Otopeni trebuie terminată până în mai, chiar dacă termenul din contract este septembrie, după terminarea Campionatului European de Fotbal, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Ministrul a precizat că în decembrie au fost depuse documentațiile pentru cele trei avize necesare, la ISU, Inspectoratul de Stat pentru Construcții și Ministerul Culturii. „Am reușit să depunem aceste documentații și cel mai târziu, pe 21 ianuarie, avem promisiunea că vom obține ultimul aviz, de la Ministerul Culturii. Astăzi, vă dau o veste bună, am obținut avizul de la Inspectoratul de Stat pentru Construcții”, a spus ministrul.

Bode a adăugat că pe 22 ianuarie ministerul va emite autorizația de construire. „Aveți termen 45 de zile, conform contractului, să depuneți proiectul tehnic. Vă rog public să comprimați acest termen, cred că în luna februarie, nu vorbim de 15 martie, puteți finaliza proiectul tehnic și să începeți la execuție. Văd că partea de demolare ați început-o foarte bine. Este un proiect la care noi ne-am angajat, este până la urmă vorba de onoarea României. În perioada 12 iunie – 12 iulie va avea loc Campionatul European de Fotbal, știm că vor veni aici patru echipe cu tot staff-ul. Deci obligatoriu, în perioada februarie-mai, finalizăm lucrările. Știu că termenul contractual este în septembrie, dar tot ce ține de construcție, eu zic că sunteți în măsură să finalizați până în luna mai. Știu că sunt probleme, să ne spuneți ce probleme sunt legate de benzi, instalații, echipamente, care se achizționează mai greu”, a spus ministrul.

Ministrul Transporturilor spune că nu vrea să comenteze de ce proiectul este întîrziat. „Am găsit în diferite stadii aceste proiecte, nu vreau să comentez de ce au fost atât de mult întârziate și de ce ni le-am asumat, că aveau dreptate cei care spuneau <<dom’le, cum să îți asumi că este condiție obligatorie să organizezi Campionatul European de Fotbal, să termini cele două obiective, când tu prin contract, ți-ai asumat că le termini după ce se termină campionatul de fotbal. Deci noi vrem să ne asigurăm că tot ceea ce ține de noi se va face astfel încât aceste două obiective să fie funcționale, chiar dacă nu finalizate 100%. Dacă lucrările nu sunt finalizate, contractual răspunde CNAB și constructorul. În contract se precizează foarte clar care sunt sancțiunile. Nici mie și nici Guvernului nu ne-ar conveni, din punct de vedere politic, să nu se țină de cuvânt. Este vorba de onoarea României și de obrazul nostru”, a spus ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Tov. Ion Tiriac care a fugit cu peste 1 Miliard de dollari in Panama – pentru a nu plati taxe in Principate – nu doreste Cale Ferata intre Aeroport si Gara de Nord pentru ca si-a pus el cacatul lui de patinoar in drumul mare. Cetatenii Anormali din Principate cer investigarea Mustaciosului Arogant de catre SRI-AT pentru repatrierea Miliardului din Panama si reintroducerea Banilor in circuitul economic national. Penalitatile Aferente ( 50% ) sa fie incluse in Bugetul SRI- AT pe 2020 pentru Informatizarea Serviciului la Standarde Americane.

  2. Citez din articol:”În perioada 12 iunie – 12 iulie va avea loc Campionatul European de Fotbal, știm că vor veni aici patru echipe cu tot staff-ul.” Cineva spune de 4 luni dar niciunii nu spun anul finalizarii! Ca va fi campionat anul asta sau la anul, asta am auzit dar finalizarea, cand? Ok, sa spunem ca linia ferata va fi gata, afuceti din depouri vagoane inconfortabile si locomotive antice incat drumul parcurs sa depaseasca 4 zile?!

  3. La zurich avem aieroport…cobori pe scri in gara si daca urci ai autogara. Calea ferata care merge la mare…la Brasov…la Craiova…trebuia sa treaca in drumul lor pe langa aieroport. Sa faca o bucla…Asa cum e acum gandita este pierdere de timp si o mare prostie.

  4. Daca mai era nevoie aflam de romul Tiriaaac care dupa ce a fost improprietarit de FSN , ca si altii, Nicolae , Catarama, dinescu si alti cateva sute de improprietariti , acum face pe nababul. El,mare sportiv si- a plantat panorama de patinoar , dupa indicatiile baietilor, chiar pe,traiectul lucrarii de lumea a treia , trenul suspendat. Incepem sa ne gandim serios ca cei care conduc tara in cap cu Neamtul nu au nicio mandrie nationala. Este normal daca primesc ordine de la sefii lor rusii, care ne iubesc ,,rau ” de tot, de pe timpul lui Kutuzov , care s-a exprimat cam asa cand era guvernator al Principatelor: ,,o sa le iau totul , le vor ramane decat ochii in cap cu care sa planga” . Asa scria magnificul Iorga, care daca nu era ucis de legionari il omorau comunistii. De aceea istoria se livreaza in gimnazii si licee odata pe saptamana , istoria recenta fiind prezentata in 2 file. Si mosierul Basescu a condamnat comunismul de acum 14 ani. Si acum e eurodeputat. O rusine nationala. In afara de Siegfred Muresan toti sunt colegi cu Gigione Becaly.

  5. stiu ca te deranjeaza realizarile romanesti, ca un gica-contra ce esti, dar ce vei simti cand, daca, lucrarile vor fi incheiate si inca bine? Romania inca produce atat vagoane, cat si locomotive la cel mai ridicat nivel tehnologic si de civilizatie. M-as bucura sasuferi. Iar daca nu se va intampla asa, voi sti ca e din cauza celor ca tine.

  6. Mai citeste atat despre Kiseleff, cat si despre aprecierea lui Nicolae Iorga, care a spus cu totul altceva: „Ce pacat ca gen. Kiseleff nu a domnit decat cativa ani”. Nu intru in detalli, pt. ca vorbesti dupa ureche.

  7. Si sub aeroportul din Frankfurt este statie de tren. Cobori din tren , urci scarile si esti in aeroport. Oricum nu vor finaliza nici o cale ferata in patru luni, proiectul trebuie regandit si liniile de care pomenesti sa treaca pe la aeroport.

  8. Ce sa citeasca despre Kiseleff acest baiat cata vreme este prieten cu analfabetul Zigfritz.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.