Premierul Marcel Ciolacu a participat, sâmbătă, la Buzău, la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul inaugurării ”Galeriei Eroilor Aerului” şi a Monumentului Cercetaşilor Paraşutişti şi Paraşutiştilor Militari ai Armatei Române, afirmând ca militarii reprezintă pilonii pe care se sprijină siguranţa şi suveranitatea naţiunii române.
„Ca fiu al unui pilot militar am crescut în mijlocul unei comunităţi dedicate excelenţei şi sacrificiului pentru ţară. Această moştenire personală mă face să înţeleg profund provocările şi responsabilităţile pe care le implică serviciul militar, în special în cadrul Forţelor Aeriene Române. Astăzi inaugurăm cu mândrie ‘Galeria Eroilor Aerului’, un loc menit să păstreze vie amintirea celor care şi-au dedicat viaţa spaţiului aerian al României”, a spus Marcel Ciolacu.
El a arătat că este important, mai ales pentru tineri, să afle poveştile de eroism legate de aviatorii români, ”fiindcă aceştia reprezintă modele puternice de care tinerele generaţii au nevoie”.
„Sunt figurile capabile să inspire şi să ne facă pe toţi să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor”, a punctat Ciolacu.
Acesta s-a referit şi la importanţa dezvelirii Monumentului Cercetaşilor Paraşutişti şi Paraşutiştilor Militari ai Armatei Române.
„Acest monument este un tribut adus celor care prin curaj şi determinare au apărat şi continuă să protejeze libertatea şi integritatea teritorială a României. Paraşutiştii militari sunt un simbol al cutezanţei şi al spiritului de sacrificiu, iar acest moment va rămâne o mărturie peste timp a devotamentului lor”, a mai declarat Ciolacu.
În context, premierul a punctat că legătura sa cu militarii din Forţele Aeriene Române va rămâne una de profund respect şi recunoştinţă.
„Vreau să folosesc acest prilej pentru a reafirma angajamentul meu faţă de toţi militarii din Forţele Aeriene Române. Ei sunt cei care, zi de zi, ne apără cerul şi ne asigură că putem trăi în pace şi siguranţă. Vă asigur că legătura mea cu această comunitate va rămâne una de profund respect şi recunoştinţă, fiindcă alegerile vin şi trec, iar funcţiile sunt vremelnice, însă admiraţia şi credinţa mea sinceră că militarii noştri reprezintă pilonii pe care se sprijină siguranţa şi suveranitatea acestei naţiuni rămân neclintite”, a mai zis Ciolacu.
soferi, motociclisti, pilotzi…
dar nici unul nu stie sa produca ceva…sa dea de munca reala, sustinuta, creatoare…indestulatoare
poate doar sa imprsioneze fufanelele
valori cu fundu in sus
Ha, ha! Mai nou dân organigrama canțelariei P M o dispărut postu’ di consilier estetician? Nu-l atraje nime’ di atenție pi omu’ iesta c-arată execrabil cu mizeria di pe față? Ș’ bătrân ș’ cu barbă zàci că-i dân tribu’ lu’ Osama… Io criez că țâituaria ‘ceia-ș’ chierde vremia cu iel dicăt pintru bani…
Trebuie sa fi tare cu stomacul ca sa nu vomiți când ii vezi mecla lu asta
Nu aveți voie de la stăpânire sa publicați toate comentariile?
Slugi au fost, și slugi sunt încă…
https://www.youtube.com/watch?v=HyFhE2lQF5c
„Dăcît” au schimbat stăpînu’, dă la Stalin la Bideu:
Editat
Sunt convins ca arătarea asta, ce răspunde la numele de marcelica ciordacu, a ieșit din 2 arătări surogat, denumite de „savantii” de la Harvard, în urma unui „studiu științific”, „criptoterestre”. Behh…
Si pana la urma al cui copil este Covrigarul….Ca nu reiese din art cine este tatal,doar ca este fiu de militar.Sau nici ma-sa nu l-a putut identifica in clar pe ….militar…
Vorbe,vorbe,vorbe fără fapte!
SICTIR ciolacule!
Carte nu ai învățat, ai băut cerneala cînd ai fost la școală.
Pentru articolele publicitare nu trebuie un P într-un cerc?
in printipiu,ce propune ciolacul este ceva nobil ca multe altele insa privind situatia generala in care este republica romaneasca, este in final o alta pagina din tragicomedia zilnica…acelasi ciolacul alaturi de alde ciuca si toti ailalti cu johansky in frunte vor sa ajute ucraina in loc sa lupte pentru recuperarea bucovinei ….adevarul e adevar…covrigarul ciolac e doar un dealer de covrigi pina la urma
„41 de Grade la Bucuresti Brasov Bacău 41 de Grade Celsius ! La Predeal 41 de grade Celsius”
Spionajul continua comunicarea cifrata.
VA ROG CERETI DEMISIA GUVERNULUI MARCEL CIOLACU ,CATALIN PREDOIU SI ALTI SUNT COMPLICI LA GRUP DE CRIMA ORGANIZATA TRANSTRONTALIERA PENTRU UCIDEREA TATALUI MEU PRIN TRECERE FRAUDULOASA DE FRONTIERA DE STAT . AU FURAT ALEGERILE SA NU PIARDA PUTEREA . ESTE INIMAGINABIL ILEGAL SI IMORAL VA ROG CERERTI DEMISIA GUVERNULUI SI SESIZATI ORGANELE JUDICIARE EUROPENE INTERPOL EUROPOL FBI PENTRU LUPTA IMPOTRIVA CRIMEI ORGANIZATE TRANSFRONTALIERE
Saptamana Viitoare este Rau ! Caldura Mare ! 41 de Grade la Bucuresti Brasov Bacău 41 de Grade Celsius ! La Predeal 41 de grade Celsius !
INCA UN PAS,PTR A DEMONSTRA CA ESTE ” FIU DE PILOT MILITAR ” SECURIST ! HAI, CA SE POATE ….!!
Gazetarii Cotidianul n-au invatat la scoala ca nu conteaza semnul la publicitate (negativ sau pozitiv) si ca-continua defaimare creaza victimizare, adica contrariul la ce se doreste. Continuati, buzoianul va va aduce multumiri publice.
Respectul tău deosebit pe care-l ai față de militari te obligă să-l susții la prezidențiale pe domnul general Ciucă.
Altfel ești din nou un mincinos și un parvenit.
… e de pripas … cu pas!
Huuo jigodie! Când ai de gând să elimini discriminarea intre militari! Unii sunt mai militari ca alții în condițiile în care toți au slujit și slujesc patria nu tagma jefuitorilor aflați vremelnic la putere!