Al-Qaida revendică uciderea a 48 de soldaţi sirieni în Irak

Statul Islamic din Irak (ISI), aripă a Al-Qaida în această ţară, a revendicat ambuscada în care au fost ucişi 48 de soldaţi sirieni şi nouă membri ai miliţiilor irakiene în provincia Al-Anbar (vestul Irakului), săptămâna trecută, potrivit unui comunicat publicat luni pe site-uri jihadiste, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În deşertul din provincia Anbar, echipe armate au reuşit să decimeze un convoi al armatei safavide şi vehiculele sale” care transportau soldaţi sirieni şi chabbiha (miliţiile pro-regim), a precizat ISI în comunicat.

Ambuscada a avut loc la 4 martie în plin deşert în această provincie din vestul Irakului, populată majoritar de suniţi. Cei atacaţi trecuseră frontiera pe la Rabiyah, în nordul Irakului, pentru a fugi de luptele foarte violente din Siria. Soldaţii sirieni fuseseră transferaţi de autorităţile irakiene din provincia Ninive către Bagdad şi se întorceau către frontieră atunci când atacul a avut loc.

Imediat după incident, Ministerul irakian al Apărării a acuzat un „grup” care s-a infiltrat în Irak din Siria că s-ar afla la originea atacului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.