ALARMĂ în București: Situație nemaiîntâlnită legată de semafoare

Primăria Capitalei susține că au avut loc accesări ilegale ale sistemului de semaforizare din București, anunțând că a fost depusă o plângere penală.

„Reprezentanții Companiei Municipale Management Trafic București S.A., în calitate de operatori ai sistemului de semaforizare din Capitală, au depus astăzi (sâmbătă – nr.) o plângere penală după ce ieri și astăzi (28 și 29 decembrie 2018) au avut loc accesări ilegale ale echipamentelor, cu potențiale consecințe deosebit de grave. Mai exact, s-a constatat că au fost deschise dulapurile care conțin automatele de dirijare dintr-o intersecție (deși acestea au sisteme de siguranță) și au fost introduse alte diagrame decât cele autorizate (care stabilesc timpii pentru culorile roșu și verde ale semafoarelor și trecerilor de pietoni). Dacă echipele de intervenție ale Companiei Municipale Management Trafic București S.A. nu interveneau cu promptitudine există un risc ridicat de producere a unor accidente rutiere deosebit de grave (de exemplu, semafoarele puteau afișa culoarea verde din toate direcțiile)”, a informat Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, după prima accesare a dispozitivului trecerii de pietoni din fața Policlinicii Titan, din 28 decembrie, situația a fost remediată rapid, iar sistemul a fost verificat din punct de vedere tehnic, fiind exclusă varianta unei erori.

„Astăzi, 29 decembrie, a avut loc o nouă accesare, în același loc, iar semaforul trecerii de pietoni, în loc să urmeze ciclul de culori roșu-verde, a rămas blocat pe culoarea galbenă intermitent. Menționăm faptul că, din punct de vedere tehnic, doar persoane specializate, care au cunoștințele și echipamentele necesare pot să acceseze automatele de dirijare și să modifice diagramele. În zona Policlinicii Titan există mai multe camere de supraveghere și în aceste momente se lucrează la identificarea persoanelor care au intervenit la echipamente”, mai subliniază municipalitatea.

Citește și

 Noi detalii în scandalul semafoarelor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Așa trebuie sa funcționeze semaforul ăla ,nu sa fie roșu la miezul nopții ,iar tu ,șofer , sa oprești ,deși nu trece nimeni pe acolo . Nu este nici o intersecție acolo, este doar trecere de pietoni.

    • Este evident ca este un atac terorist si organele dorm pe ele! Succesuri!

    • si ce se mai aude, nimic,nimic? sistemul lui urdareanu e prost,au ba? merita sutat in dos pogoniciul delator? ori a fost un exercitiu reusit? sau unul ratat , doara ca s-o mai strivim cumva s-au oprit cercetarile,ca de obicei,in fata Inaltelor Porti la care nici nu indrazanim sa batem ? ‘Ochiul si Timpanul’ne arata ca nu-si poate depasi conditia modesta din titulatura, supravegherea populatiei este singura lor preocupare.

  2. Sistemul a fost implementat de catre investitorul turnator, cel care si-a construit ditamai sediu pe terenul dobandit ilegal in fata aeroportului Baneasa. In acea vreme papusarul Blaga si primaru Videanu, prezenta ,,Sistemul de management al traficului capitalei,, ca o minune a tehnicii mondiale.

  3. Poate asa o sa va dati seama, ca-n tara asta toate serviciile secrete, mai ales straine, isi pot face de cap, cum vor ele. Asta-i un mic exemplu. Imaginati-va ce se poate intampla cu rachetele deveselesiste, care in niciun caz nu-s controlate de romani.

    • Daca nu intercepteaza rachetele lansate din est catre Romania se va spune ca sunt pagube colaterale!

  4. Gabriela Vranceanu y Firea y Pandele opreşte maşina în faţa semaforului,la roşu. Se aprinde galben, doamna Primar si General stă pe loc.Verde,doamna iarăşi stă. Se aprinde roşu iar. Celelalte maşini încep să claxoneze. De ea se apropie un poliţist local care o întreabă: „Doamna Primar, doriti altă culoare?”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.