Noi detalii în scandalul semafoarelor

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat că există un cerc restrâns de persoane bănuite că ar fi accesat ilegal semafoare din București, spunând că cel care a introdus diagrame pentru culorile roșu și verde a lucrat în sistemul de programare al unităților semafoarelor.

Mai mulți angajați se află duminică la secția de poliție pentru a furniza eventuale informații care pot duce la concluzii în ancheta privind accesarea ilegală a semafoarelor.

Potrivit acestuia, persoana, sau persoanele care au accesat ilegal semafoarele provin din sistem.

„Este clar că persoana care a intervenit neautorizat la acele casete este o persoană care a lucrat cu acest tip de activități. Pot să vă spun că înainte de acest incident, și după, am evaluat toate persoanele din cadrul direcțiilor de specialitate ale Primăriei Municipiului București, rezultatul fiind negativ. Deci, vorbim de o persoană care a fost în sistem, iar acum este în afara lui”, a declarat Bădulescu.

Viceprimarul a spus anterior la Antena 3: „Opt persoane erau capabile să facă astfel de programări şi să intervină în cardurile logice de comandă şi control ale unităţilor semaforice. Patru dintre aceste persoane sunt angajate ale Companiei Municipale pentru Managementul Traficului, asupra lor neexistând niciun fel de bănuială, pentru că înainte de a face această afirmaţie am avut o serie de investigaţii interne. Celelalte patru persoane au fost indicate organelor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu care de ieri suntem în permanentă legătură. Ultima discuţie a avut loc între primarul general cu domnul director al Poliţiei Municipiului Bucureşti, domnul Miron, pentru a updata ultimele date şi rezultate strânse până la acest moment”.

Potrivit viceprimarului, intervenţia nu a fost una electronică, ci mecanică, de pe spaţiul public.

„Acele căsuţe au fost deschise. Ca să se deschisă, au un anumit tip de cheie şi un anumit tip de poziţie de extragere a capacului de protecţie, deci nu e un capac care să ne apere de ploaie şi de vânt”, a adăugat viceprimarul.

La rândul său, Poliția Capitalei a transmis, duminică, faptul că imediat ce un reprezentant al Companiei Municipale de Management al Traficului București a sesizat că s-ar fi intervenit la semaforizarea de pe B.dul Nicolae Grigorescu – Policlinica Titan, echipaje ale Brigăzii Rutiere s-au deplasat pentru a asigura fluența traficului și pentru a efectua investigații.

„Pe parcursul zilei de astăzi (duminică, n.r.) se vor desfășura mai multe activități, în care vor fi implicați și specialiști ai Companiei Municipale de Management al Traficului București, au fost solicitate date necesare în conturarea situației de fapt, urmând a se stabili și situația de drept”, informează Poliția Capitalei.

Primăria Capitalei a anunțat, sâmbătă seară, că au avut loc accesări ilegale ale sistemului de semaforizare din București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Cercetarile nu vor conduce niciunde,sau mai exact se vor opri la Poarta Inaltei Institutii. Atentie la trenuri si la Metrou in acesta perioada! Un mare dezastru cu victime multiple ar fi echivalentul unui nou Colectiv! Ce n-a mers pe 10 August poate fi rezolvat acum,pentru ca noul guvern de tehnocrati sa conduca eficient si ponderat ,in numele Romaniei .

  2. Nu poate fi altcineva decât individul care subminează totul în permanență. Este ușor de recunoscut: este înalt, tăcut, prost și uneori iarna se îmbracă cu o geacă de culoare roșie.

  3. Te-ai descris bine,ai uitat sa spui ca ai in cap o bila mica,intrun colt.

  4. iresponsabili! sper sa fie prinsi si sa faca puscarie!

    sa pui in pericol viata unor oameni?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.