Alertă cu bombă la bordul a două avioane cu destinaţia Bruxelles

Ameninţări cu bombă au fost semnalate la bordul a două avioane care urmează să aterizeze în scurt timp la Bruxelles, pe Aeroportul Internaţional Zaventem, a anunţat miercuri postul de televiziune flamand VRT, citat de Reuters citată de antena3.ro.

ACTUALIZARE: Ambele avioane au aterizat însă fără incidente. O purtătoare de cuvânt a aeroportului dezmințise deja existența vreunei alerte sau probleme la aeroport.

Un procuror belgian a confirmat că s-a deschis o investigație despre alerte, dar a refuzat să ofere alte detalii.

Procurorii federali tratează cu seriozitate aceste ameninţări, menţionează VRT.

ACTUALIZARE:

Potrivit primelor informații, una dintre bombe ar fi vizat un zbor de la Oslo către Bruxelles al companiei SAS.

ACTUALIZARE:

Potrivit Mirror, alertele cu bombă au fost transmise prin radio, din aeronave către turnul de control din Bruxelles. Este încă neclar care sunt companiile aeriene implicate în acest incident, însă cel mai probabil aeronavele transportă zeci de pasageri fiecare.

ACTUALIZARE:

Primul a plecat din Oslo și a aterizat pe aeroportul Zaventem, pasagerii fiind coborâți deja de la bord. Pilotul aeronavei a primit alerta cu 20 de minute înainte de aterizare, conform b1TV.

Cel de-al doilea avion a fost redirecționat către Toulouse și, pentru moment, nu se știe dacă a aterizat.

ACTUALIZARE:

Cea de-a doua aeronavă, Air Arabia Maroc a fost deviată și a aterizat pe aeroportul din orașul francez Toulouse, conform realitatea.net.

ACTUALIZARE:

„După o anchetă, procuratura a constatat că nu există nici o amenințare, situația a revenit la normal, avioanele vor zbura la timp”, a anunțat și postul de televiziune belgian VRT citat de antena3.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.