Alpinist român, mort pe cel mai înalt vulcan activ din lume, la peste 6.500 de metri altitudine

Un alpinist român de 57 de ani a decedat pe vulcanul Ojos del Salado din Chile, la 6.540 m, în timpul unei expediții autorizate.

Alpinist român, mort pe cel mai înalt vulcan activ din lume, la peste 6.500 de metri altitudine

Foto descriptiv

Un alpinist român de 57 de ani a decedat pe vulcanul Ojos del Salado din Chile, la 6.540 m, în timpul unei expediții autorizate.

Un alpinist român în vârstă de 57 de ani a murit în timpul unei expediții pe vulcanul Ojos del Salado din Chile, cel mai înalt vulcan activ din lume. Incidentul a avut loc miercuri seara, când bărbatul s-a prăbușit în timpul coborârii, la o altitudine de aproximativ 6.540 de metri.

Potrivit autorităților chiliene, alpinistul făcea parte dintr-un grup de patru cetățeni români aflați într-o expediție autorizată. Însoțitorii săi au încercat să-l resusciteze, dar manevrele de salvare nu au avut succes.

Din cauza altitudinii și a terenului extrem de dificil, aceștia nu au reușit să coboare trupul decât câțiva metri, iar apoi au coborât pentru a solicita ajutor.

Echipele GOPE, structura specializată a Carabinierilor chilieni, au urcat în cursul nopții până la tabăra de bază, unde au discutat cu membrii expediției. Operațiunea de recuperare a fost reluată joi dimineață, dar intervențiile au fost realizate pe rând, din cauza riscurilor majore la acea altitudine.

Grupul era format din patru români

Conform autorităților, grupul era format din patru cetățeni români: victima, un ghid montan de 62 de ani, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 54 de ani.

Expediția fusese anunțată în mod legal autorităților chiliene, conform procedurilor în vigoare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.