
În urma dezvăluirilor privind urmărirea pas cu pas a unor politicieni şi ziarişti incomozi, cotidianul.ro a reuşit să ia legătura cu unul dintre profesioniştii denumiţi generic „rezolvatori de probleme”. Din motive lesne de bănuit, numele lui şi denumirea unor oraşe, instituţii, sau zone, au fost schimbate. De asemenea, am trecut sub tăcere numele unor persoane publice care apar în interviu, pentru a le proteja familia şi dreptul la intimitate.
Dacă nu l-ai „citit” pe omul din faţa ta, eşti mort! La propriu!
Cum ai ajuns rezolvator de probleme?
Povestea e lungă… sport la un club bucureştean. Împlinisem 15 ani, când unchiu-meu, colonel în Direcţia a V-a (n.r. – a Securităţii), m-a trimis la o şcoală – să zicem la Câmpina – unde m-am pregătit pentru a face parte din „Vulturii Securităţii”. Am fost testaţi şi răs-testaţi psihologic, sportiv şi am mâncat antrenamente şi instrucţie pe pâine. Am învăţat patru limbi străine, am făcut trageri cu mai tot ce înseamnă armament convenţional şi neconvenţional, supravieţuire, lupte corp la corp. Totul era „condimentat” cu o intensă pregătire psihologică. La trageri mergeam tocmai în judeţul Hunedoara, la un poligon special. Când am ajuns în Israel, instrucţia mi s-a părut acolo destul de uşoară.
Ajungem şi la acel episod. Ai intrat „în pâine” imediat după şcoală?
N-am apucat! La Revoluţie am fost arestat drept terorist. M-au găsit cu arma la mine, au venit apoi acasă, unde mai aveam câteva arme, însă toate erau în regulă, cu permis. Apoi am fost eliberat şi trimis într-o structură de intervenţie a Ministerului de Interne. Acolo am făcut-o „de oaie”. L-am „belit” pe unu’ în pădure – la comandă privată -, a avut săracu’ zeci de tăieturi, am greşit undeva, am lăsat o urmă şi m-au dibuit. Am fost la puşcărie, unde iarăşi am avut multe de învăţat – e o şcoală acolo… Am ieşit şi nu mai puteam munci oficial în „structuri”. Greşisem şi trebuia s-o iau pe cont propriu.
Eşti învăţat să nu te ataşezi de oameni. Au fost totuşi şi excepţii?
Da, am opt, hai să zic zece prieteni în România şi 256 în Israel.
Ee, chiar 256 fix? Îi ai pe listă?
Lista am rupt-o când am venit din Israel. Nu las nimic pe hârtie.
Şi femei?
Dacă vorbim de sex, am avut multe, fără număr, însă n-am iubit până acum patru ani, când mi-a venit săptămâna oarbă. Mai tânără cu aproape 20 de ani decât mine, mi-a „tras” un copil, mi-a tocat banii şi a plecat. A fost a doua mea prostie din viaţă. (îmi arată pe display-ul telefonului localizarea prin GPS a adresei în care i se află în acest moment copilul de trei ani şi soţia fugară). Dar fiecare plăteşte la rându’ lui.
Să revenim la Israel…
După puşcărie, am fost selecţionat pentru un stagiu de pregătire la Magav (n.r – trupe speciale). Spuneam că acolo mi-am făcut cei 256 de prieteni. Eşti legat de fiecare ca vânătorii de munte pe funie.
Pregătire ca în Legiunea Străină?
Mult mai grea… Dar călirea din ţară mi-a fost de mare folos. Şi aici, şi acolo şi la puşcărie am învăţat un lucru esenţial: dacă nu l-ai „citit” pe omul din faţa ta, eşti mort ! La propriu! Ochii nu pot minţi niciodată.
Care erau principalele misiuni şi cum ai plecat de acolo?
De obicei „extragerile”! Ni se dădea o poză, cu ceva date de identificare, gen Hamas sau altă organizaţie, de obicei terorişti, şi începea căutarea. Mergeam apoi cu două-trei jeepuri şi începea prăpădul. Am nimerit de multe ori în schimburi încrucişate de focuri. Înhăţam personajul, dacă mai era în viaţă, şi îl aduceam la bază. Acasă am venit după ce am fost rănit de două ori. Mi-au plătit integral contractul – aşa era clauza, trebuia să fiu lăsat la vatră. Am mai avut şi „ieşiri” prin alte ţări din Orient, dar e mai bine să ne oprim aici…
Am urmărit şi ziarişti!
Şi ai revenit în ţară… Din nou pe cont propriu, sau mai bine zis „semi”. Un renegat încă activ. Câţi şefi ai acum în România?
Trei!
Te lasă să lucrezi şi pe cont propriu?
Am găsit înţelegere, sunt OK. Şi pot să lucrez şi pe comenzi private, când am liber.
Care sunt cele mai dificile misiuni?
Din punctul meu de vedere, urmăririle sunt cele mai complexe. Schimbi câte trei maşini, concentrarea e maximă, riscul de a pierde subiectul e mare. De trei ani, de când cu modificările la legea siguranţei, cu dreptul la intimitate, ne-au luat maşinile. Erau dotate cu aparatură de ultimă generaţie. Ne descurcăm cum putem. Bineînţeles, primim ceva bani în plus. Facem apoi şedinţa de sumar la sfârşitul zilei, profilul psihologic, împreună cu un psiholog bun şi încercăm să anticipăm viitoarele mişcări ale subiectului.
Ce aţi urmărit cel mai frecvent? Politicieni?
Avem interzis… E treaba celor cu patalama.
Ziarişti?
Da! Mai rar, dar am urmărit… Să nu-mi ceri nume!
Oameni de afaceri?
Cei mai mulţi! Dar şi mulţi oameni de afaceri ne solicită. Mai vor să ştie ce le face soţia, copilul, amanta….
„Ascundere” de persoane?
Rareori. Niciodată şantaj, ci doar timp de gândire şi reflecţie…
„Ascundere” definitivă?
Nu!… În România, nu! Am mai auzit de tot soiul de „jegoşi” din exterior, care s-ar preta la aşa ceva, însă noi avem o conduită şi o anumita zonă. Totul are o limită.
Beizadelele se droghează!
Există vreun cod al onoarei în lumea voastră tenebroasă?
Bineînţeles! Nu suntem nici pe departe nişte îngeraşi, însă nu poţi greşi, nu poţi să-ţi încalci cuvântul şi contractul, căci e prima şi ultima oară când o faci. Rămâi pe drumuri…
Înaintea interviului vorbeam de nişte „extrageri”. Cine sunt clienţii?
De obicei adolescenţi, băieţi şi fete de bani gata. Vin părinţii disperaţi, să le scoatem beizadelele din găştile ciudate în care intră. E de necrezut! Fac orgii sexuale groaznice, se droghează în ultimul hal şi sunt din ce în ce mai mulţi. Îi scoatem din anturaj – nu vreau să detaliez metodele – şi apoi intervin părinţii. De ce crezi că se transferă unii la studii în străinătate?
Zi-mi şi mie nişte preţuri… măcar intervale în care” jonglezi”cu banul…
Depinde de client, de dificultatea cazului, de deplasări, de numărul de ore lucrate, de mai multe… Vorbesc aici de privat. La urmăriri şi filaje, minimum 2.000 de euro pe lună. Am avut maximum într-o lună 18.000 de euro. La „extrageri”, între 3.000 şi 10.000 de euro.
Nu-ţi fac concurenţă firmele de protecţie şi pază?
Au şi ei loc sub soare. Profesioniştii îi poţi număra pe degete. E plină lumea de „ţepari”.
Te-am găsit cam greu… Probleme?
– Acum stau şi hibernez o perioadă… Mai vorbim poate altă dată, de-o mai fi o altă dată… Da’ să-ţi dau temă de lucru, vezi Blackwater, XE Company şi mai uită-te şi pe fotografiile cu urmăriţii FBI… Poate vezi vreo „mufă” cunoscută! Tre’ să plec! Sărbători fericite alături cei dragi!…
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.