Am toate motivele din lume să detest corupții

În primul rând, pentru că există. Corupții sunt cei care vând, cumpără sau intermediază un loc în față la contractele mari, un start furat, un monopol, o rentă, un privilegiu, o lege facilitatoare, o sentință salvatoare sau blândă etc. Mituitorii, traficanții de influență sau mituiții nu sunt hoți. Sunt mult mai răi decât hoții. Competiția onestă, valoarea, meritul – toate sunt negate sau neutralizate prin corupție.

Strădania onestă, încrederea în viitor, atașamentul față de țara sau comunitatea ta, toate par a fi inutile în „competiția” cu coruptul, care excelează la ”școala vieții”. Cinicii spun că, în marile economii ale lumii, corupția înseamnă 5% din PIB și că această cifră reprezintă mecanismul prin care se reduce presiunea care se creează în economie ca urmare a competiției capitaliste. Mă tem că în România procentul este de peste 25%. Pe de altă parte, una este să lași să iasă din oala de fierbere sub presiune 5% din 4,5 trilioane de euro (PIB-ul Germaniei) și alta este să arunci pe fereastră 25% din 225 mld euro (PIB-ul Romăniei). Ca să nu mai vorbim că felia de 25% din PIB, la noi, e protejată de întregul sistem – la noi, doar câțiva țapi ispășitori sunt pedepsiți pentru corupție, cu toate sutele de milioane de euro pompate anual în lupta anti-corupție.

Prin existența lor, corupții au determinat apariția și proliferarea unui mare biznis, financiar și ideologic – lupta anti-corupție, care nu este decât o ridicolă punere în scenă, pentru care se cheltuiesc inutil resurse financiare, umane și materiale. Sub presiunea ideologică a ONG-urilor care au făcut din ”lupta” anti-corupție un job/biznis, competențele obișnuite și resursele umane oneste ale sistemului judiciar au fost înlocuite cu ”specialiștii” în anti-corupție, care ar fi trebuit să fie vaccinul sistemului, dar au sfârșit prin a deveni chiar virusul. Vârfurile justiției nu se mai desemnează pe merit, ci pe bază de implicare ideologică și de ”certificate de bună purtare” de la ONG-urile globaliste și militante. CEDO, CJUE, CSM, chiar și ÎCCJ, sunt împănate cu magistrați școliți de aceste ONG-uri, ”specializate” pe lupta anti-corupție. Așa-zisa societate civilă, promotoare a ”statului de drept”, a scrutinizat permanent justiția, a oferit seminarii, stagii de practică, tribune politice și ideologice, europene sau americane, tuturor celor care s-au constituit în rețeaua de sens (meaningfull network) a ”luptei” anti-corupție. Exact așa cum corporațiile Big Tech, Pharma sau Finance fac un permenent schimb de executivi/birocrați cu administrația americana sau europeană (după ”principiul” revolving door), tot așa aceste ONG-uri foarte lucrative au furnizat și continuă să furnizeze resurse umane sistemului judiciar al ”luptei” anti-corupție. A rezultat un cerc vicios auto-generat – cu cât mai multe astfel de ”vaccinuri” au fost administrate societății, cu atât mai multe temeri de extindere la infinit a cazurilor de corupție au apărut. România, chiar dacă nu este, statistic, cea mai coruptă țară din Europa, este pictată ca atare, iar finanțarea ”luptei” contra corupției a crescut an de an, ajungând la bugete mirobolante, direct alocate organelor ”luptei” anti-corupție, sau orientate către ”ajutorul” primit de acestea de la serviciile secrete.

Apropo, corupții oferă serviciilor secrete ocazia perfectă de a se implica, în mod anti-constituțional, în actul de justiție. Așa-zisul sistem al luptei anti-corupție oferă politicienilor aflați în grațiile serviciilor secrete arma perfectă de nimicire a adversarilor politici (sau de reducere a lor la o opoziție de mucava, dusă în genunchi, cu teamă și umilință).

Corupții sunt și rămân în fruntea ”bucatelor” politice dacă se situează din timp de partea ”corectă” a establishmentului, adică acolo unde ușile ambasadelor importante și ale birocrațiilor suzerane se pot deschide, bicisnicii vătafi ai coloniei cumpărându-și privilegiile și libertatea cu cedări corespunzătoare de suveranitate, de interese naționale, de resurse, de piețe de desfacere etc. Nu aceeași mângâiere pe creștet e acordată corupților situați pe partea greșită a flautului. Pentru ”ăștia” nu există prezumție de nevinovăție, ei sunt ”penali” din născare. Este dubla măsură cu care ne-am obișnuit în cei 13 ani de membership UE și în cei 16 ani de membership NATO. Este dublul standard care permite disonanța cognitivă în care se află militanții anti-corupție, care văd corupție peste tot, minus în comportamentul propriu (în viața de zi cu zi, acest militant practică bacșișul, mica ”atenție”, peșcheșul, cadouașul etc., dar când se privește în oglindă vede un mare erou al luptei anti-corupție).

Dar corupții și corupția sunt detestabile mai ales pentru că oferă paravanul aproape perfect* pentru camuflarea conspirației liberticide și anti-democratice pe care o reprezintă capitalismul de supraveghere, arma perfectă de supunere a lumii de care dispune binomul servicii secrete – corporații Big Tech, Pharma sau Finance. Fenomenul corupției, amplificat artificial de parteneriatul dintre ONG-urile globaliste și militante, pe de o parte, și vârful politizat al justiției, pe de altă parte, a deschis larg fereastra Overton a neutralizării, pas cu pas, a drepturilor omului și a libertăților cetățenești și a permis totalitarismului de tip chinezesc, acceptat cu zâmbetul (artificial) fericit pe buze țin Vest, să ne acapareze organizarea statală, emoționalitatea (reacționăm din frică, panică, angoasă psihologică) și rațiunea. Nu știu dacă e un drum cu două benzi pe sens. E mai degrabă ireversibil.

O să întrebați – bine, așa o fi, dar există soluții de stârpire a corupției?
Există, dar soluțiile nu sunt deținute de cele trei blocuri politice care își dispută locurile în viitorul Parlament, la alegerile viciate din 6 decembrie – acestea sunt, de fapt, fațete oarecum diferite (sau, mai bine zis, sucursale) ale PUSBR – a/v (partidul unic al securiștilor de bine din România, acoperiți sau la vedere).

Notă : cele de mai sus nu sunt o înșiruire inutilă de considerații, ci potențiale teme de dezbatere, chiar dacă suntem într-o campanie electorală care nu suscită niciun interes.

*pandemia este chiar mai bună, dar se presupune că ar fi temporară, totuși, chiar dacă unii politicieni își imaginează că frica, masca, distanțarea socială, acceptabilitatea populară pentru toate greșelile, corupția, iatrogenia, distrugerea economică, socială și antropologică aferente pandemiei vor ține pentru totdeauna…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Nu-i nicio problema. Vom rezolva cu securistii prin metoda PSD de a propune ca premieri pe Tudose, Dancu sau Grindeanu. Ei sigur nu au nicio legatura cu securitatea decat sufrageriile lui Oprea, colaborarile cu Coldea si alte nepotisme cu securisti bine cunoscuti.
    …. Cred ca tocmai mi-am dat arama pe fata. Sunt un propagandist PSD, al securistilor PSD si al coruptilor PSD.

  2. Contele l-a sprijinit si pe Tudorache de la PSD Sector 1. Si nu i-a fost cu noroc. Este in puscarie cu o cautiune de un meleon de euro. Acuzat de spalare de bani. Asta este Conte, ai ratat multe obiective anul acesta. Dar ce este cu cenzura pe care o impui stirilor reale? In locul cenzurii, mai bine dezbati liber si democratic. Cenzura este un instrument invatat la scoala de partid comunist, la Stefan Gheorghiu. Iti aduci aminte acele vremuri?

    „Procurorii susțin că apropiatul primarului ar fi cerut și primit de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1, pentru a garanta plata la timp a facturilor și actualizarea tarifelor practicate de firma omului de afaceri. Apropiatul primarului ar fi primit 105.000 lei cash. DNA arată că ”există suspiciunea rezonabilă că Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său”.

    În plus, procurorii arată că în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani ”disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite”. Procurorii îl acuză că, pentru a ascunde originea sumelor de bani obținute ilegal, Tudorache s-ar fi folosit de doi interpuși: soția și menajera sa.

    Banii introduși în circuit de soție și menajeră ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi și constituirea de depozite bancare, potrivit DNA.”

  3. Toate aceste ONG-uri globaliste și militante. CEDO, CJUE, CSM, chiar și ÎCCJ, împănate cu magistrați școliți de aceste ONG-uri, ”specializate” pe lupta anti-corupție,seminarii, stagii de practică, tribune politice și ideologice, europene sau americane,finantarile din plin ,au transformat Justitia intr-o „societate deschisa” unor politicii si ideologii straine ,straine actului de justitie, incalcand principiile constitutioanle ,infapturiea justitiei ,statutul judec.si procurorilor.
    Entitati straine, G Soros si-au arogat puterea judecatoreasca fapt ce a dus la incalcarea suveranitatii nationale si a interesului public romanesc.
    Justitia a ajuns oala de laturi a ambasadelor, a politicilor antiromanesti.
    Min Public al Parchetelor este campion in aceasta situatie ,deci CSM SI MIN PUBLIC sunt o oficina, o adunatura de indivizi ce si-au incalcat continuu juramantul de credinta si SUPUNERE NUMAI LEGII si au devenit,prin aceste varfuri vatafii,mercenarii stapanilor din afara ,au devenit CALAII POPORULUI ROMAN.Ei au devenit CONTRABANDA LEGII in Romania!
    Legea le interzice politica,ideologia!
    Ei nu sunt slujitorii strazii,ongurilor,lui Soros,desi s epare ca sunt !
    In acest fel au facut ca „anticoruptia”sa deveniva politica, stramba si o oroare prin deformarea ACTULUI DE JSUTITIE<prin deturnarea CONSTITUTIEI ROMANIEI!
    Justitia si Min Public sunt obligat sa-si curete corpul de VIRUSII CORUPTIEI PROPRII,CADRE TRORTIONARE -,ideologice,politice ,finantarii ILEAGLE!Doar atunci vor face anticoruptie cum trebuie,pana atunci Poporul roman care-i tine pe grumaz si geme,romanii, nu mai au incredere in cloaca lui MAcovei-Basescu-Iohannis-Predoiu-Soros -Helwig etc.!

  4. Piparus Viteazul are scoala grea! Initiat in „Lichidatorism”de unul dintre cei mai mari escroci din Romania post-lovilutie,Arin Stanescu om care s-a intors expre din Israel,unde avea cateva dosare penale ca furase si la primaria din Carmiel,sa „lucreze” cu clanul Nastase,cu Valeriu Stoica,cu Predoiu,la praduirea Romanie de 400 milioane Euro(dupa estimarea DNA) furaciune prescrisa de Predoiu,Baias,Zamfirescu si Stoica :)))!
    Credeti ca Predoiu,Moldovan,Piperea, Rovenţa,Viziru,Bodea,etc,sunt niste mielusei,credeti ce vreti..Cititi si „Gusa despre relatia Vintu – Arin Stanescu si cum au plecat milioane de euro in paradisuri fiscale”
    Predoiu(amicul lui Piperea) e una dintre jalnicele figuri ale actualului guvern,i-a pacalit pe toti,inclusiv pe Iohannis:))

  5. ileanaEsti intr-o mare eroare. Piperea nu are verticalitate morala .Nu ONG-urile au saracit Romania. Ci mentalitatea de turma, mentalitatea invechita a celor ce au pus stampila pe un mic si o bere. ONG-urile au facut ceea ce nu au facut guvernele. Spitalul construit de cele doua femei este facut cu ajutorul lor. Sunt ONG0uri care salveaza copii de la saracie si de la analfabetism. Guvernele nu au facut asta zeci de ani.De unde ura asta a ta fata de ele? Oare nu cumva ai aceasta apucatura de la psdei?

  6. Imi pun si eu o intrebare ca prostu:

    -Ce magistrat mai e si ala care se duce la instruire la un ONG obscur!!

  7. Mie ciuda că omul ăsta întotdeauna le zice corect. Mie ciuda că omul ăsta are cap și a reușit să scape multi oameni de pe mâna băncilor și IFN-urilor. Mie ciuda că omul ăsta striga de când e lumea că BNR nu funcționează pentru romani și Romania. Mie ciuda că eu sunt doar postac de serviciu, care mă laud că eu știu ce e un pătrat perfect și știu să rezolv ecuații iar ceilalți nu. Deci eu sunt mai deștept, dar am rămas doar să îmi spun părerea. KWJ este idolul meu. Înainte era Băsescu, Țurcan, EBA, Udrea, dar s-au dus oamenii de valoare. Am și uitat de Blaga, de Boureanu, de ăla la transporturi, de Ungureanu … Chiar nasol.

  8. pipperea fiind tu sustinator fidel al psdeilor , sustii sau nu coruptii lor ?Despre coruptii celorlalti nu te intreb .

  9. Hopa tropa,iata Gardianul cel Viteaz isi arata mucii, mintenas cum se face vorbire de Partidul Unic al Securistilor din Romania, Acoperiti sau Descoperiti. Deci, atac direct la persoana av.Piperea, din evidenta lipsa de idei si circumvalatiuni. Tomnai el,un fel de Sebi Ghita clonat de Scoala Filosofica de matematicieni olimpici Baneasa, el care nu a produs nimic util societatii,decat fertilizatoare bio bogate in uree si azot ca urmarea traiului bun din indemnizatia de plotoner postac la padure. Bune si astea, da’ numa’ pentru neamul lui de gradinari de varza si castraveti de la Vaslui. In rest, mistocareala ieftina, idei iok, minte slaba. Chiar nu realizezi cat esti de penibil, mai ta’ major?

  10. Foarte bun articol ! Ca de obicei domnul Piperea „pune concluziile” corecte. Multzumim.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.