Ambasada R. Moldova la Madrid. „Acolo unde sunt români este şi un pic de Românie”

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române şi Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu au fost oaspeţii Ambasadei Republicii Moldova la Madrid.

Săptămâna aceasta, Majestatea Sa Margareta, alături de Alteţa Sa Regală Principele Consort Radu, efectuează  o vizită în Regatul Spaniei, în cadrul căreia au programate mai multe întâlniri publice.

Vizita regală în Spania are loc în perioada preşedinţiei acestei ţări la Consiliul Uniunii Europene.  Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor avea mai multe întâlniri , în cadrul cărora vor sublinia, în mediul instituțional și în societatea spaniolă, importanța României în Uniunea Europeană și în NATO, dar și susținerea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova.

Majestatea Sa Margareta a mulţumit pentru căldura cu care a fost primită în Spania alături de Principele Consort Radu. „Ne simţim foarte aproape de Spania, de familia regală din Spania şi de voi”, a declarat Custodele Coroanei Române în faţa membrilor comunităţii din România şi Republica Moldova.

De la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Madrid, Majestatea Sa şi Principele Consort au efectuat o vizită la Preşedinţia Comunităţii Madrid. „Prezenţa dumneavoastră aici este un act de recunoştinţă faţă de rolul monarhiei în istoria şi dezvoltarea contemporană a României, este un act reparatoriu faţă de momentul când unii i-au interzis regelui să revină în propria patrie. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”, a declarat ambasadorul României în Regatul Spaniei.

Principele Consort Radu a mulţumit membrilor celor două comunităţi pentru sacrificiile făcute. „Acolo unde sunt români este şi un pic de Românie, aşa că de câte ori avem ocazia să vă mulţumim pentru ce faceţi pentru familiile dumneavoastră, fie că ele sunt la Chişinău, la Bălţi, la Iaşi sau la Galaţi, la Cluj sau la Timişoara, faceţi acest sacrificiu de o generaţie pentru ca ţara luată cu împrumut de la copiii dumneavoastră să nu fie degeaba. Considerăm că suntem o parte din identitatea Republicii Moldova, precum şi Republica Moldova este o parte din identitatea Coroanei şi suntem ca un fel de familie împlinită, măcar pentru orele pe care le petrecem împreună”, a afirmat Alteţa Sa.

Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei a salutat sprijinul Majestăţii Sale Margareta „pentru parcursul european” al Moldovei. „Ne simţim foarte aproape de Spania, de familia regală din Spania şi de voi”, a declarat Custodele Coroanei Române în faţa membrilor comunităţii din România şi Republica Moldova.

„Suntem foarte implicaţi în această apropiere de Moldova cu Europa şi vrem să facem tot ce putem ca să fim mai aproape de ai noştri”, a subliniat Majestatea Sa, adăugând că „toată lumea are locul lui corect în lumea asta”.

Angajamentul asumat faţă de ţară „nu este pentru un mandat, ci pentru o viaţă întreagă”, a declarat Principele Consort Radu. „Majestatea Sa are 34 de ani de când lucrează pentru binele României şi nu intenţionează să se oprească. Suntem în continuare fericiţi să ne facem datoria pentru ca dumneavoastră să priviţi către societate şi către viitor în fiecare zi cu fruntea mai sus”, a încheiat Alteţa Sa Regală.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Consort Radu au ascultat un moment muzical susţinut de violoniştii Lavinia şi Marian Moraru din România, care au interpretat „Balada” de Ciprian Porumbescu, şi dansuri populare româneşti şi au stat de vorbă cu copiii prezenţi în sală şi cu reprezentanţi ai celor două comunităţi.

În prima parte a zilei de miercuri, Majestatea Sa Margareta şi Principele Consort Radu au efectuat o vizită la sediul Gărzii Civile din Spania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Mă uit cum se pedalează pe naționalisme grețoase.. Din romania au plecat peste 8 miloane de cetățeni, Au plecat spre a scăpa de romania. Au recunoscut că le e rușine la mulți că sunt români.. Mulți nu se vo mai intoarce niciodată, nu doar pentru că au copii născuți acolo..Deci de ce vine o parașută și un prostănac să-ți zică altele decât e realitatea.. apropoo..in romaia ai un CNP , după care s eștie la minut de câți cetățeni are țara.. De ce se merge la vot după varianta de 19 milioane, și toți apt de a vota ?? azi ai in țară in cel mai bun caz 14 milioane din care vre-o 12 cu drept de vot.. De ce ai un sistem parlamentar extins după o minciună ?? Și ei se vor cei patrioți ..

  2. Este o vizita privata. Pentru cei care nu le au cu cititul trebuie sa li se spuna ca MS Margareta merge la neamurile ei de sange. Este verisoara de gradul II cu regele Felipe al Spaniei deci sunt rude apropiate. Bunica Margaretei care a fost regina mama Elena a Romaniei si bunicul lui Felipe care a fost Regele Paul al Greciei au fost frati. Dar ce sa stie berbecii sorosisti care isi lasa balele ori de cate ori se vorbeste de familia regala a Romaniei. Oricum isi iubesc mai mult tara decat o face Iohanis.

  3. Despre unirea Moldovei cu Romania nicio vorba. Banuiesc ca le e frica de Rusia. La fel cum frica ii este si UE si US si NATO ca nimeni n-are curajul sa vorbeasca de unire. Dar tocmai am vazut ceva ca Rusia s-ar opune la o adica unirii. Probabil dar nu o cere nimeni ca sa verificam!

  4. Moldova și România trebuie să se reunească cum rușii cu ucrainenii.. Cine va pune bețe în toate rușilor, ajutând naziștii lui Bandera să mențină în frica poporul ucrainean, va culege aceleași consecințe..

  5. „Acolo unde sunt români este şi un pic de Românie”
    Interesant. Putem deduce ca acolo unde sunt unguri e un pic si de Ungaria.
    Sau ca unde sunt rusi, ucrani (in Moldova) este si un pic de Rusia, Ucraina.
    Acuma nu ca nu are dreptate, dar cand vine vorba de propriul teritoriu aplici aceasi masura? Sau dubla masura?

  6. @diasporean,

    In ce se masoara iubirea de tara si care tara, ca Margareta nu e romanca, cum nu este nici duda sau vreun alt pritisor? Nici macar regii sau reginele Romaniei nu au fost romani. Pe langa ca au fost toti niste venetici, au mai fost si tradatori. Toti au tradat Romania cu exceptia lui Ferdinand, dar el nu se pune ca nu el era rege, ci Maria, din ordinul caruia a fost ucis Carol I.

    @Fake Democracy,

    Unirea cu Moldova este imposibila in actuala conjunctura interna si internationala.
    Argumente:
    – Unirea in cadrul UE e o cretinbatate, deoarece scopul acestui imperiul e de a distruge statele-natiune, nu de a le intari.
    – Moldovenii nu vor unirea.
    – Romania nu are resursele sa sustina integrarea Basarabiei.
    – Conducera Moldovei este neomarxista si antiromaneasca.

  7. Ar fi foarte bine așa: Charles abdică si il lasa in loc pe William sef la UK. Apoi Consiliul Constitutional al Ardealului și Banatului (Boc, Fritz, cativa UDMR isti) il cheama pe Charles șomerul si il fac Rege al lor (fara Camila, mai degraba cu Udrea) , se asigura astfel un regat pe care sa-l mosteneasca Megan si carligul ei de rufe, Moldova se uneste cu Moldova si se face incoronarea Margaretiei la Iasi si prin Bălți, cu Printul Consort , Duda (in istorie Duda cel Găgăuz), iar noua ne ramane Muntenia , care isi schimba numele in Republica Ciuce-Ciolaca-Karabah. Partea buna e ca nu vom mai avea nevoie de vize cand ne facem concediul in Dobrogea, cu conditia sa platim o rovinieta pe care ne-o vom lipi fix acolo.

  8. @X: S-a referit la diaspora, untoldistule! Nu le ai deloc cu intelegerea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.