Ambasadoarea SUA la Bucureşti, după 1.000 de zile de război. ”Ucraina rămâne neînvinsă„

Ucraina rămâne neînvinsă, în ciuda celor 1.000 de zil

De (R.C.)
Ambasadoarea SUA la Bucureşti, după 1.000 de zile de război. ”Ucraina rămâne neînvinsă„

Ucraina rămâne neînvinsă, în ciuda celor 1.000 de zil

Ucraina rămâne neînvinsă, în ciuda celor 1.000 de zile de război devastator, a afirmat, marţi, într-un mesaj remis AGERPRES, ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Ea a menţionat că, potrivit ONU, bilanţul celor 1.000 de zile arată că forţele ruse au ucis peste 11.000 de civili ucraineni, inclusiv peste 600 de copii, şi „continuă să comită crime de război şocante, inclusiv torturarea civililor şi a prizonierilor de război”.

Kavalec a adăugat că bombele ruseşti au distrus şcoli, spitale şi situri valoroase ale istoriei, culturii şi identităţii colective ucrainene.

„În ciuda celor 1.000 de zile de război devastator, Ucraina rămâne neînvinsă. Ucraina a demonstrat un curaj şi o hotărâre remarcabile în apărarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei sale, ajutată de sprijinul constant al prietenilor şi aliaţilor săi din întreaga lume. Statele Unite s-au alăturat celor mai mult de 50 de ţări în sprijinul ferm pentru Ucraina. Continuăm să furnizăm sprijin politic, umanitar, energetic, militar şi financiar pentru autoapărarea Ucrainei, pentru nevoile sale economice, energetice şi umanitare şi pentru viitoarea sa reconstrucţie”, a evidenţiat Kathleen Kavalec.

Potrivit acesteia, România a dat dovadă de „un adevărat leadership” în sprijinul Ucrainei şi al cetăţenilor săi.

„Suntem recunoscători României pentru ajutorul oferit în asigurarea unui flux sigur al cerealelor ucrainene către lume. Datorită României, 52 de milioane de tone de cereale au ajuns în ţările care au cea mai mare nevoie de ele. De asemenea, România a primit cu braţele deschise milioane de refugiaţi forţaţi să fugă din Ucraina, oferindu-le ceai şi cozonac şi ajutându-şi vecinii în momentele lor de mare nevoie. Ucraina şi întreaga lume vă mulţumeşte”, a transmis Kavalec.

Ambasadoarea SUA a subliniat că miza acestui conflict depăşeşte cu mult graniţele Ucrainei şi a amintit şi incidentele de pe teritoriul României.

„Dronele ruseşti lansate în atacurile asupra infrastructurii civile şi a instalaţiilor de cereale din Ucraina au căzut pe teritoriul României. Rusia a ţintit nave comerciale în Marea Neagră, ameninţând securitatea regională şi libertatea de navigaţie. În întreaga Europă, campania Kremlinului de intensificare a activităţilor ostile răspândeşte dezinformarea, sabotajul şi atacurile cibernetice. Rusia continuă să încalce dreptul internaţional prin continuarea transferurilor ilegale de arme şi prin desfăşurarea de trupe ale Coreei de Nord în Rusia”, a arătat diplomatul.

În acest context, a completat ea, în calitate de parteneri strategici şi aliaţi NATO, SUA şi România sunt unite pentru a contracara ameninţările reprezentate de Rusia în Ucraina şi în Europa.

„Timp de 1.000 de zile, ucrainenii au demonstrat voinţa de neclintit de a rezista greutăţilor şi de a lupta pentru libertatea lor, democraţia lor şi pentru viitorul naţiunii lor. Astăzi, suntem mândri să fim alături de Ucraina”, a declarat Kavalec.

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. Daca doamna-i pe legale, vrem si noi. Daca-i pe altele vrem si noi… Daca nu ia nimic, vrem si noi sa stim la ce film se uita dansa.

  2. Sper ca ori cine citeste declaratiile doamnei ambasadoare ,isi poate da seama cit de mult judeca.Mai au si alte tari fazani cu minte de bibilica ,nu numai noi !

  3. @un choi
    Ucraina nu este tara, este doar o imprejmuire, un lagar de exterminare a slavilor localnici pentru a fi ulterior inlocuiti cu colonisti khazari adusi din toata lumea. Se repeta la scara mai mare procesul de formare a statului Israel. Planul este ticluit si bine stiut de multa vreme, doar ca acum oligarhia sionista a socotit ca a venit momentul aplicarii lui. Cine detine toate bancile centrale detine si parghiile coruptiei. Cu banii falsi produsi de oligarhia sionista in bancile lor centrale pot fi corupti toti conducatorii de state si guverne. Tocmai de aceea oligarhia sionista este dusmana coruptiei care nu se afla sub controlul lor, pentru ca nu doresc concurenta in materie de coruptie. Coruptia este deja globalizata sub conducerea elitelor.

  4. Este foarte ciudata logica doamnei ambasadoare, care ne arata ca in razboiul dintre Rusia si Ucraina, Ucraina a obtinut um merituos loc 2, in timp ce Rusia s-a clasat penultima.🤣🤣

  5. Adevarul este ca Rusia este cea care a castigat pana acum, a recuperat 30% din treitoriile care ii apartin de drept istoric. Statul fake Ucraina, creat in 1991 pe teritoriile furate de la vecini in vederea creerii unui stat khazar vecin cu Romania, nu poate pretinde ca a ramas nenvinsa in conditiile in care a pierdut 30% din teritoriul initial, au fost indopati cu bani, arme sofisticate si instructori de catre occidentul pro-sionist si au mai pierdut in lupta si aproape toate trupele de elita ramanad doar cu soldatii prinsi pe strada cu arcanul. Ucrainenii sunt incapabili sa-si produca intern armele si toate cele necesare traiului, stau ca milogii cu mana intinsa la occidentul idiot care le-a dat 1 trilion de dolari degeaba. In asta consta succesul Ucrainei clamat de ambasadoarea sionista?

  6. „Dupa 1000 de zile de razboi Ucraina ramane neanvinsa”! Asta imi aduce aminte de reclama germana la bateriile „Duracell” : si rezista, si rezista…si cand celelalte baterii isi dau duhul Duracell tot rezista. Asa e cand „fabricatia” e buna ! (apropo ajutorul UE si America). Doar ca si ea… da candva ortul popii! Cel mai tarziu cu Trump, se termina mascarada asta aberanta ce a costat sute de mii de vieti nevinovate !!!

  7. Ei, daca a zis doamna ambasadoare americana, atunci asa o fi ! Realitatea o putem mereu exprima frumos, chiar daca suntem in fata unui razboi atomar, tot se mai gaseste si atunci cite-o vorba buna, o explicatie, o scuza,o….speranta !!!
    Nu, Ucraina n-a pierdut razboiul,doar bate pasul pe loc, cum ar zice romanul : „bate apa in piua”! Ce inseamna asta, explicati-i va rog doamnei ambasadoare !

  8. După 1001 de nopți Clotina rămâne neconvinsă . Altfel s-ar fi sprijinit și opintit dacă era la #MAIDAN .

  9. Sifonata asta de ambasadoare care pe deasupra este si urita ca moartea ,vorbeste prostii.Cum poate sa afirme asa ceva cit timp rusii si-au luat fostele lor teritorii si i-au decimat incit Zelenski acum apeleaza la tineri ca sa ii trimita pe front ,exact cum a procedat Hitler ?

  10. In ciuda unei invazii si unui razboi ilegal de 10-12 ani, Afganistanul a triumfat, in fata NATO… deci hai sictir

  11. Alo , Ambasada SUA , unde ati ținut-o în ultimii doi ani pe tanti ? În camera securitara ? Pe ce lume trăiește ambasadoarea asta ? Ai lui Putin sunt foarte aproape să le stingă (la propriu) lumina ucrainienilor „neînvinși”…. Una e ce ne dorim și alta e ceea ce ne oferă realitatea astăzi.

  12. Alo, tanti ambasadoarea, aveti pe constiinta aceasta țară, care a ajuns o ruina din cauza intereselor voastre.

  13. Este ambasadoarea USA sau ambasadoarea Ucrainei? Ce o privește pe ambasadoarea USA în România starea Ucrainei?

  14. să respecte Acordurile Minsk, GARANTATE de Franța și Germania, măR🤣g…
    ● RumburKK – UrKK Buimak ●

  15. …despre gaza nimic?…liban?…cisiordania?…acolo este voie?…ia hai sa vedem ce mai spui dupa represaliile care vor urma primei rachete de-a voastra trasa in interiorul rusiei!…

  16. @ un choi….Ucraina și – a provocat invazia sau a fost împinsă în prăpastie de occidentali. Ucraina voia să se transforme intr – un Cap de pod al Armatei americane în coasta Rusiei…Rusia a avertizat Ucraina….In locul Rusiei, SUA ar fi bombardat Ucraina cu multi ani înainte de 2022…

  17. >> Ucraina şi întreaga lume vă mulţumeşte”, a transmis Kavalec. <<

    Deci dumneaei nu e ambasadoarea SUA, ci a Ucrainei si a intregii lumi.
    Multumim pentru explicatii!

  18. Ha, ha! Io nu-ș’ di ce duamna Kathleen țâne morțâș să-ni dimonstreză că-i varianta amiricană a Lenuț’i Lasconi…

  19. O vaca #progresista care debiteaza ineptii…
    Ucraina a castigat prin infrangere…
    Ucraina „a infrant” !
    Slava Z !

  20. Incredibil cum se mișcă ukraina, pe de o parte e distrusa de explozii și pe cealaltă parte, construiesc și reconstruiesc din mers ukraineenii cu riscul de a fi omorâți. Că sa vă convingeți, intrați pe YouTube ukraina live sau înregistrări video și vedeți, am pus linkuri pe aceasta tema dar, e posibil sa nu fie aprobate pe blog.
    P.s. urmăresc situația din ukraina pentru a ști ce pași urmează pentru ei și pentru Romania.

  21. Voi in numele cui vorbiți tantalailor? Nu înțeleg mentalitatea asta de neam prostovan să urască o țară invadată și să aplsude agresorul. Nu vă e rușine auriștilor?

  22. ”Ambasadoarea SUA la Bucureşti, după 1.000 de zile de război. ”Ucraina rămâne neînvinsă„
    Da, da, da ! Neinvinsa dar distrusa si cu un numar considerabil de barbati, copii, femei mai putin. O drama. Si razboiul nu s-a terminat, iar Trump ii cam sperie. Le-a dat to do listul. Nici nu stiu ce mai bombardeaza Putin in anumite zone, unde bombardeaza aproape continuu de acum 1000 de zile. Acolo nu au mai ramas nici pietrele.

  23. Sa-si puna ochelarii pe ochi, sa vada: Ukraina nu mai exista ! A ramas doar regiunea kieviana, cat considera Putin ca trebuie sa ramana. Restul este ca si restituit la posesorii de drept initiali: Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania, Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.