Amnesty International critică acordul UE-Turcia

Amnesty International (AI) îi acuză pe liderii europeni de „limbaj dublu” în legătură cu acordul privind trimiterea migranţilor înapoi în Turcia, relatează BBC News online, potrivit independent.md.

Acordul cu Turcia nu reuşeşte să ascundă „hotărârea (UE) de a întoarce spatele crizei refugiaţilor”, denunţă organizaţia nonguvernamtentală (ONG) cu activitate în domeniul drepturilor omului.

Potrivit acestui plan, migranţii care vor sosi în Grecia urmează să fie trimişi înapoi în Turcia, în cazul în care le este respinsă cererea de azil.

În schimb, Turcia primeşte ajutoare şi unele concesii politice.

Promisiunile UE de a respecta dreptul internaţional şi european „apar în mod suspicios ca o glazură de zahăr în care este învelită pilula de cianură pe care protecţia refugiaţilor în Europa tocmai a fost obligată să o înghită”, a declarat John Dalhuisen, directorul AI pentru Europa şi Asia Centrală.

„Garanţiile privind o respectare cu scrupulozitate a dreptului internaţional sunt incompatibile cu o trimitere înapoi în Turcia a tuturor migranţilor care ajung pe insulele greceşti, începând de duminică”, a adăugat el.

Un puternic sentiment de scepticism planează asupra unei serii de probleme juridice şi asupra faptului dacă acordul UE-Turcia poate sau nu să fie implementat, comentează BBC.

Ideea centrală a acordului – trimiterea înapoi în Turcia a tuturor migranţilor clandestini care ajung pe insulele greceşti – este cea mai controversată.

Însă liderii europeni insistă că totul va decurge în conformitate cu dreptul internaţional. Acordul „exclude orice expulzări colective”, a dat asigurări preşedintele UE Donald Tusk.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) va participa la program, însă de pe o poziţie inconfortabilă faţă de prevederile acordului.

Turcia „nu este o ţară sigură pentru refugiaţi şi migranţi”, a subliniat Dalhuisen, adăugând că orice acord cu privire la o trimitere înapoi a migranţilor în baza unor suspiciuni este „viciat, ilegal şi imoral”.

Acest plan, adoptat vineri la Bruxelles, în cadrul unui summit, alimentează speranţa că va descuraja oamenii să traverseze marea din Turcia în Grecia.

Potrivit acordului, statele membre UE vor reinstala migranţi care trăiesc deja în Turcia. Liderii UE au salutat acordul, însă cancelarul german Angela Merkel a avertizat în legătură cu viitoare provocări juridice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.