An greu pentru ONU. Autoritatea sa morală, pusă la îndoială

Organizaţia Naţiunilor Unite a trecut printr-un 2023 foarte greu, fiind acuzată de ineficienţă politică, dar făcând mereu apel la autoritatea sa morală pentru a denunţa nedreptăţile, a cere protecţia civililor în conflicte şi a le oferi un ajutor de care depinde în multe cazuri supravieţuirea lor, scrie EFE.

Două războaie care au creat disensiuni uriaşe pe plan geopolitic au coincis anul acesta: cel din Ucraina, ”moştenit” din 2022, şi cel din Gaza, care a izbucnit pe 7 octombrie după atacul brutal al Hamas asupra Israelului, fără ca ONU să poată face ceva decisiv pentru a le pune capăt sau, cel puţin, pentru a obţine armistiţii umanitare.

Marja de acţiune a Consiliului de Securitate, cel mai înalt organ executiv al Naţiunilor Unite, a fost paralizată de mai multe ori pe parcursul anului 2023 de dreptul de veto pe care cinci ţări – Statele Unite, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa – îl au asupra oricăreia dintre deciziile sale.

Cel mai recent şi dramatic caz a fost blocarea de către Statele Unite a unei rezoluţii de a impune o încetare a focului în Fâşia Gaza, unde ofensiva israeliană a provocat distrugerea a 60% din infrastructură şi moartea a peste 18.000 de civili, cu nicio speranţă de încetare rapidă a ostilităţilor.

Rolul Adunării Generale

Între timp, Adunarea Generală, organismul în care cele 193 de state membre ale ONU se află pe picior de egalitate, a devenit o cutie de rezonanţă la care ajung conflictele nerezolvate în Consiliul de Securitate, fără ca acţiunile acesteia să fie mai eficiente.

Căci tocmai în Adunarea Generală izolarea marilor puteri – cum este cazul Rusiei, prin anexarea de teritorii de la Ucraina, sau al SUA, cu embargoul asupra Cubei sau politica lor pro-Israel – este cea mai evidentă.

„A sosit momentul să recunoaştem că diviziunile pe care le perpetuăm în acest forum sunt profund interconectate cu disperarea pe care milioane (de oameni) o vor simţi în afara acestor ziduri”, a declarat recent preşedintele Adunării Generale, Dennis Francis, într-un apel disperat de a căuta „un teren comun” între ţări.

Legitimitatea ONU

În mijlocul acestei diviziuni, secretariatul general al ONU, condus de portughezul Antonio Guterres, încearcă să păstreze legitimitatea organizaţiei, singura care există cu mandatul de a menţine pacea mondială şi de a promova o lume mai bună pentru toţi, prin intermediul misiunilor sale în domeniul drepturilor omului şi al dezvoltării.

Cei mai mari detractori ai săi tind să fie guvernele asupra cărora se îndreaptă degetul acuzator al ONU: regimuri autoritare, belicoase, cei care încalcă drepturile propriilor lor populaţii şi, în general, oricine refuză să fie tras la răspundere pentru faptele sale.

Cel mai recent exemplu a fost dat de Israel, al cărui ministru de externe s-a deplasat la sediul ONU din New York şi, la o reuniune a Consiliului de Securitate, l-a atacat verbal şi i-a cerut demisia lui Guterres pentru că acesta din urmă a solicitat încetarea atacurilor nediscriminatorii şi disproporţionate împotriva locuitorilor din Gaza, scrie EFE.

De altminteri, în circumstanţele actuale, confruntarea Israelului cu ONU nu este doar dialectică: peste 130 de lucrători ai agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) au fost ucişi în Gaza de bombardamentele israeliene, aminteşte agenţia de presă spaniolă.

Cea mai mare entitate de ajutor umanitar

Din rolul său de apărătoare a celor mai slabi şi a victimelor, ONU a devenit cea mai mare entitate care gestionează ajutoarele umanitare, mai ales că şi conflictele armate s-au înmulţit, iar dezastrele de mediu au devenit mai frecvente din cauza schimbărilor climatice.

În prezent, există peste 50 de conflicte armate deschise, unele active, iar altele „latente”, dar care ar putea fi reactivate oricând, un număr aproape fără precedent de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În ciuda creşterii nevoilor umanitare, strângerea de fonduri devine din ce în ce mai dificilă pentru ONU din cauza cantităţilor tot mai mari necesare, a înmulţirii crizelor şi a perspectivelor economice globale sumbre.

Biroul de coordonare a ajutorului umanitar tocmai şi-a publicat previziunile pentru 2024, perioadă pentru care a cerut 46 de miliarde de dolari pentru a veni în ajutorul a 180 de milioane de oameni.

Criza de finanţare a sistemului umanitar explică faptul că anul trecut a fost acoperită doar o treime din totalul de 57 de miliarde necesare, pe care oficialii ONU l-au considerat cel mai mare deficit din ultimii ani.

Siria, Ucraina, Afganistan, Etiopia şi Yemen, ţări pe ale căror teritorii se desfăşoară conflicte de durată, mai vechi sau mai noi, se află în fruntea listei ţărilor cu cele mai multe persoane dependente de asistenţă umanitară, în timp ce în teritoriile palestiniene ocupate nevoile estimate s-au înmulţit de cinci ori de la izbucnirea războiului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. ONU e ticsit de lichele americane.. Nu se face nimic de nu ordonă america,.. Vizibil și trist.Planeta e la discreția turbaților asexuați..

  2. Autoritatea morală a ONU ???????????????????
    -da’ de unde a căpătat-o?

  3. Autoritatea sa morală la ONU?bancul zilei, cea mai mare enormitate

  4. „democratie,diversitate si protectia mediului”
    AU APĂRUT ÎN TOATĂ ȚARA PANOURI PROPAGANDISTICE PENTRU NOUL COMUNISM, PENTRU NEOMARXISMUL PROGRESIST GLOBALIST – UE/USSA- INSTALATE DE OCUPANTII JIDANI ALOGENI PARAZIŢI, IUDEOMASONII GLOBALIŞTI SATANIŞTI NEALESI DE NIMENI DE LA ORGANIZAŢIILE OCULTE MONDIALE: DAVOS, BILDERBERG, FEM, CARE NE INCHID ÎN CASE, SĂ IESIM DOAR CU „CERTIFICAT”, SI CARE CENZUREAZA ADEVARUL IN MASS MEDIA LOR, CORUPAND GUVERNE SI DICTAND POLITICA LOR DIABOLICA ÎN CARE MINORITARII DECID, IAR EI ZIC CA E BINE, CĂ E „DEMOCRACY”, CARE NE DISTRUG VIITORUL, IDENTITATEA, CULTURA, TRADITIA, LIMBA, OMENIA, PROVOCAND INVAZIA ARABILOR, NEGRILOR, ASIATICILOR… PENTRU A ŞTERGE IDENTITATEA CREŞTINĂ ŞI NAȚIONALĂ A EUROPEI, IAR EI ZIC CA E BINE, CĂ E „DIVERSITATE”, CARE DISTRUG FERMELE SI NE DA SA MANCAM GANDACI SI VIERMI, CARNE ARTIFICIALĂ, 19 GRADE IN CASE, ACAPARÂND RESURSELE, PENTRU CONTROL PENTRU A NE INCHIDE IN LAGĂRUL DIGITAL MONDIAL PREGĂTIT DE EI PRIN „CRIZELE” LOR, IAR EI ZIC CĂ E BINE, CĂ E PROTECTIA MEDIULUI ! TREZEŞTE-TE ! RIDICĂ-TE ! LUMEA ÎNTREAGĂ E O PALESTINA !!!
    Ridică-te împotriva alogenilor paraziţi jidani care se cred „aleşi” si pregătesc calea „mesiei” lor – adica antihristul – urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, prin „crizele” lor artificiale : sociale, financiare, medicale, militare, climatice, pentru a ocupa si subjuga toata lumea, iar noi, ceilalti să fim sclavii lor, animale bune de ucis si exploatat după cum au fost inselati de tatal lor satana-tatăl minciunii!Ridică-te împotriva jidanilor alogeni paraziti iudeomasoni care ne-au ocupat, ne jefuiesc şi ne gonesc din țara noastră aducând în loc arabi, negri, asiatici, distrug copii, viitorul ţării, prin lgbt, desfrâu, droguri! Nu le mai da putere prin minciuna cardului bancar, „banul” digital!Aruncă-l la gunoi, foloseşte numai banii numerar şi cere urgent revenirea la moneda fizică din aur!Ridică-te!

  5. 1. Este corect sa existe drept de Veto la ONU al tarilor care au decis ultima Confruntare militara mondiala….Daca nu ar exista dreptul de VETO, americanii ar cumpara lesne voturile majoritatii tarilor membre ONU….2. Israel cica e democratic dar bruscheza ONU….Cuba o fi dictatura dar NU bruscheaza ONU…
    ONU nu poate fi bruscat decat de prietenii SUA.

  6. Nu numai ONU, și încrederea în democrațiile occidentale se diminuează, când se prefac că nu văd despre ce este vorba.

  7. Cum o fi să-ți fie ucişi 130 de angajați în Gaza şi tu, ca ONU, să nu faci nimic? Şi unul singur dacă murea şi ar fi trebuit să impui sancțiuni şi să trimiți în Israel şi Gaza trupe de menținere a păcii!
    Despre ce recunoaştere vorbim? Recunoaştrea faptului că ONU este un ONG parazit, finanțat şi comandat de SUA? De fapt soarta asta a avut-o şi Liga Națiunilor, după care a izbucnit războiul…

  8. A fost boicotat in primul rand de SUA si de tarile totalitare comuniste ca Rusia si China, care oricum puteau respinge orice prin dreptul de veto……[Rumburak]

  9. ONU sa fie desființat! La fel și NATO și UE! Acestea sunt entități retrograde ce nu urmăresc decât sa-și conserve avantajele…

  10. Banii amerucanilor in burta evvreilor. Sa vedem cat mai fura evreii. Ca dolaru e pe duca. Cu tineretul drogat FALIMENT.

  11. Mai există ONU? Poate diminutivul de la ION. În rest e doar instrument pentru puterea „celor cu putere”

  12. Autoritatea imorala a ONU poate. La fel ca autoritatea morala a SEUA, SUA adica. La fel ca, comparație in mic, pe plan national, a Curtii de Conturi, o institutie cu autoritate morala maxima si autoritate juridica maxim de minima inutila.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.