Deputatul PSD Ana Birchall consideră că în momentul de față în Vaslui este vorba despre „o activitate de explorare”, care nu prezintă nici un risc și care se desfășoară cu respectarea legii și susține că economia județului are nevoie de aceste investiții și de locurile de muncă aferente, transmite AGERPRES.
„Trebuie să precizăm că, în momentul de față, în Vaslui este vorba despre o activitate de explorare, care nu prezintă nici un risc și care se face cu respectarea legii. Economia județului Vaslui are nevoie de aceste investiții și de locurile de muncă aferente, poate mai mult decât orice alt județ din România”, a declarat joi pentru AGERPRES deputatul social-democrat.
În opinia Anei Birchall, s-a declanșat „o adevărată isterie mediatică” în legătură cu subiectul exploatării gazelor de șist, menționând în context „zvonul” lansat miercuri potrivit căruia ar fi murit un om la Vaslui.
„Ceea ce este foarte grav, este că ieri s-a declanșat o adevărată isterie mediatică, fapt care a creat climatul perfect pentru propagarea unor zvonuri și minciuni extrem de periculoase. Cred că trebuie să fie o prioritate pentru noi să depistăm cine are interese să lanseze zvonuri precum cel că ieri ar fi murit un om la Vaslui, din cauza intervenției jandarmilor. Faptul că se apelează la astfel de metode mă face să cred că cei care nu doresc independența energetică a României și dezvoltarea economică a României fac totul pentru a bloca acest proiect. Sunt sigură că România nu va ceda acestor presiuni și va rămâne fidelă parteneriatului strategic cu SUA. Am încredere de asemenea că toți politicienii responsabili vor susține proiectele menite să creeze locuri de muncă și creștere economică în Vaslui — vorbim totuși de cel mai sărac județ din România”, a afirmat deputatul PSD.