Anca Boagiu susţine că nu ştie cine este Bogatu

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat, vineri, că nu ştie cine este Eugen Bogatu şi că nu l-a văzut în viaţa ei, subliniind totodată că ministerul pe care-l conduce nu are nicio legătură cu activitatea vameşilor.

În legătură cu numirea directorului din portul Constanţa, după ce a fost demis Ioan Bălan, Boagiu a declarat: „Mă bucur că sunt o persoană atât de importantă, numai că postul din port a fost ocupat de către o persoană apolitică, a fost decizia pe care mi-o menţin, de a pune persoane apolitice. În prezent, în port există un director independent şi care se numeşte Popa şi care chiar îşi face treaba.”

Întrebată fiind de stenogramele care au apărut şi din care s-ar interpreta că „ministreasa” ar fi Anca Boagiu, aceasta a răspuns: „De ce mă puneţi pe mine să comentez, pentru că nu am nicio legătură, iar MTI nu are nici o legătură cu ce fac vameşii, deci să-i întrebaţi pe vameşi sau ministerul care îi are în subordine.”

Boagiu a adăugat: „Chiar ieri auzeam că mă caută cineva care s-a jucat cu mine cu păpuşile când eram mică, dar o persoană de care nu îmi aduc aminte. Lăsaţi-i pe cei de la DNA să-şi facă treaba, pe mine şi pe colegii mei de la Transporturi să facem un hub regional din port. Fiecare să răspundă pentru spusele şi faptele lui.”

În discuţiile pe care le avea cu omul de afaceri Alexandru Pilcă, fostul secretar general din MAI Laurenţiu Mironescu, arestat în dosarul de corupţie din Vama Constanţa, i-a promis acestuia că îl va ajuta să obţină un post de director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa.

Într-una din discuţiile pe care le-au avut în perioada august-septembrie 2010, Mironescu îi spune omului de afaceri că urma să vorbească cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, în vederea schimbării din funcţie a directorului general de la acea vreme, Ioan Bălan.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat, în 13 ianuarie, ordinul prin care Ioan Bălan era eliberat din funcţia de director general al Companiei Naţionale „Administraţia Portului Constanţa” şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie al aceleiaşi companii. Decizia ministrului Boagiu venea ca urmare a deficienţelor semnalate în activitatea managerială.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.