Polițiștii constănțeni au început o anchetă după ce o femeie de 34 de ani a murit la scurt timp după ce a născut într-o clinică privată. După naştere, tânăra a intrat în stop cardiac şi a fost dusă la Spitalul Județean Constanța, relatează Mediafax.
Femeia, mamă a unui băiețel, a mers să nască cel de-al doilea doilea copil la o maternitate privată din Constanța.
Copilul, tot un băiețel, s-a născut sănătos dar, la scurt timp după naștere, în urma unor complicații, tânăra suferind o ruptură de uter, a urmat o hemoragie puternică, iar ea a intrat în stop cardiac. Femeia a fost resuscitată și transportată apoi de urgență la Spitalul Județean Constanța, dar, în ciuda eforturilor, a murit.
”Au fost alocate niște resurse foarte importante – acesta este avantajul unui spital de urgență, pentru că există posibilitatea blocării unor resurse extraordinare, adică 15 unități de sânge coagulare, 19 unități de soluții perfuzabile, trei unități de trombocite, antibiotic de ultimă generație. S-a făcut un efort extraordinar pentru pacientă, care reprezintă un caz nefericit”, a declarat Vlad Tica, șeful Clinicii Obstetrică Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Județean Constanța.
Potrivit acestuia, femeia a născut natural, după o cezariană, iar la spital a ajuns într-o stare foarte gravă.
Reprezentanții spitalului au înștiințat Poliția, cazul fiind anchetat.
Reprezentanții maternităţii private spun, referitor la evoluția travaliului și a nașterii, că acestea au decurs normal, sub atenta monitorizare a parametrilor vitali materni și fetali de către echipa medicală.
”În situația dată, vorbim despre un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, determinat de o anomalie placentară rară, complicație ce nu poate fi decelabilă antepartum, cu prognostic foarte grav. Sindromul hemoragic este principala cauză de mortalitate maternă conform ghidurilor clinice de Obstetrică-Ginecologie și statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății. Hemoragia post-partum este o complicație care poate să apară atât în cazul femeilor care nasc natural, cât și prin operație cezariană”, precizează reprezentanții unităţii sanitare.
Potrivit acestora, echipa medicală a făcut toate manevrele și procedurile impuse în acest caz și s-a decis transferarea tinerei la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța din cauza complexității și gravității cazului și a nevoii de implicare a unei echipe multidisciplinare.
Despre băiețelul care s-a născut miercuri dimineață, reprezentanții maternității spun că acesta are o stare generală bună.
Asta e medicina privata. Poti sa nasti intr-o clinica privata, ai ingrijire buna, ce mai, te simti ca acasa. Dar in caz de complicatii, doamne fereste, esti tot ca acasa. Nu au resurse sa te ajute si fac tot ce ai fi facut si tu daca nasteai singura acasa: suna la 112. Si daca ai noroc sa rezisti pana vine salvarea si ajungi la spital, bine; daca nu, nu. Acest lucru trebuie foarte bine inteles de toti romanii: medicina privata e pentru oameni sanatosi: daca ai o raceala, un fir de par crescut invers etc. Pentru lucruri mai grave, sau proceduri cu risc, mergeti la spital.