Angela Gheorghiu: “Da, sunt o Divă!”

Într-un interviu acordat revistei Opéra, Angela Gheorghiu şi-a susţinut identitatea de Divă. După numele simbolice pentru acest calificativ, cele trei Marii (Malibran, Jeritza, Callas), nicio altă solistă nu a reuşit să întrunească toate calităţile necesare condiţiei de Divă: frumuseţe, aură, calităţi vocale excepţionale, gustul pentru lux, o viaţă privată tumultuoasă, valuri de admiratori gata de orice pentru a-şi apăra idolul, capacitatea de a străluci dincolo de cercul admiratorilor operei şi de a inspira artiştii celebri ai timpului lor.

Unele au totalizat suficiente condiţii pentru a ocupa tronul lăsat liber de Maria Callas, numele cele mai des amintite fiind Anna Netrebko, Cecilia Bartoli sau Natalie Dessay, dar ele sunt considerate astfel numai de spectatorii frecvenţi ai spectacolelor lirice, marele public neştiind nici măcar numele lor.

“A trecut timpul în care cele mai mici gesturi şi fapte ale cântăreţelor celebre figurau la loc de cinste în rubricile «people» ale cotidienelor şi revistelor. Ele şi-au pierdut locul în favoarea actriţelor de talent sau a capetelor încoronate, în cel mai bun caz, sau a domnişoarelor «Tout-le-Monde» propulsate la rangul de staruri de tele-realitate”, afirmă criticul Richard Martet.

Acelaşi lucru se întâmplă în publicitate. Odinioară, Geneviève Vix, creatoarea rolului Conception în Ora spaniolă, promova săpunurile Cadum, iar Lina Cavalieri, produsele Palmolive. Astăzi, nicio marcă nu mai mizează pe imaginea cântăreţilor de operă, cu excepţia celor producătoare de ceasuri şi bijuterii haute couture cum ar fi Rolex sau Chopard. Casta Diva serveşte drept suport muzical în publicitatea pentru parfumul Le Mâle al lui Jean Paul Gaultier, dar numele sopranei nu apare nicăieri, internauţii întrebându-se dacă este vorba despre Maria Callas, Montserrat Caballé sau… Angela Gheorghiu.

După o absenţă de mai mulţi ani din studiourile de înregistrare soprana româncă şi-a făcut o apariţie grandioasă la Warner Classics cu un album de arii veriste, intitulat Eternamente. Este un prilej de a reaminti o carieră excepţională de 25 de ani, petrecută în cea mai mare parte sub proiectoarele media şi de a lansa câteva mesaje, printre altele şi lui Roberto Alagna, fostul ei soţ, cu care ar dori să cânte din nou.

Legat de numele său de familie, Angela Gheorghiu îşi începe interviul cu o evocare a fostului ei socru, Ştefan Gheorghiu, “un imens violonist şi pedagog, un aristocrat de mare clasă, foarte cultivat, reuşind, în acelaşi timp să rămână de o totală simplitate. La el sau la fratele său Valentin, remarcabil pianist şi compozitor – la 89 de ani concertează încă! – m-am întâlnit cu David Oistrakh, Yehudi Menuhin, Marta Argerich… şi atâţia alţii! Acest clan familial m-a îmbogăţit enorm şi m-a susţinut la debutul meu”.

Soprana mărturiseşte apoi că una dintre marile ei şanse a fost absolvirea studiilor muzicale la câteva luni după căderea lui Ceauşescu, fără de care ar fi trebuit să fugă pe ascuns din ţară, aşa cum au făcut-o prietena ei Nadia Comăneci sau Leontina Văduva şi Alexandru Agache.

După terminarea Conservatorului, Angela Gheorghiu şi-a început cariera la Opera din Bucureşti, unde a avut primele roluri, primele înregistrări şi apariţii televizate, până în 1992 când  plecat la Londra.

În 2017, soprana a sărbătorit 25 de ani de carieră, un drum lung de la debutul la Covent Garden în Don Giovanni cu rolul Zerlina, alături de Bryn Terfel în Masetto. Un moment esenţial a fost rolul Mimi în acelaşi an şi la acelaşi teatru. “Acea Bohème mi-a permis nu numai să-l întâlnesc pe Roberto Alagna, care cânta rolul Rodolfo, dar şi pe Georg Solti. Acesta din urmă mi-a propus atunci Violetta din celebra Traviata din 1994, tot la Londra: acest spectacol a atras cu adevărat atenţia internaţională asupra mea şi am putut să găsesc o casă de discuri. Roberto semnase în exclusivitae cu EMI şi cel mai logic ar fi fost să semnez şi eu. Dar, pentru Solti, am intrat la Decca, firma concurentă de peste două decenii: când mă gândesc la rivalitatea din anii 1950-1960 între Maria Callas şi Renata Tebaldi sau între Elisabeth Schwarzkoph şi Lisa della Casa! Pentru mine şi pentru Roberto s-a petrecut ceva extraordinar: cum eram de mult timp apropiaţi unul de celălalt –ne-am căsătorit la New York în 1996 -, micul lor război a încetat pentru moment, ca prin magie, şi firmele respective ne-au permis să înregistrăm împreună”.

Ambii cântăreţi au avut multe proiecte cu Solti: Pelléas şi Melissande, dar şi un foarte frumos program de operete ungureşti şi româneşti, un repertoriu pe cât de pasionant pe atât de rar.

“Trebuie să spun că am avut noroc pentru că am cunoscut epoca binecuvântată în care discurile se vindeau încă şi am putut, pentru fiecare rol al meu, să las o urmă audio şi/sau video, în studio şi în direct. Şi, contrar compatriotului meu Sergiu Celibidache, eu cred că discul este foarte important pentru un artist: este ceea ce rămâne după noi, oferind cea mai bună mărturie posibilă! Nu mă deranjează să înregistrez un rol pe care nu l-am făcut încă pe scenă: mă pregătesc enorm şi când intru în studio pot să mă concentrez asupra interpretării, fără ca aceasta să fie marcată de rutină, de proaste obişnuinţe. Astăzi, când privesc retrospectiv la toţi acei ani, sunt mândră de lucrurile înfăptuite, mai ales că toate fiind alese de mine însămi (opera, locuri, date, parteneri, dirijori) sunt cu adevărat responsabilă pentru ele”.

Tot în 2017, s-au împlinit 40 de ani de la dispariţia Mariei Callas, cu care Angela Gheorghiu a fost adesea comparată şi căreia soprana româncă i-a adus un omagiu la Warner Classics. Maria Callas rămâne artista-far a acestei case de discuri. Omagiul a fost menit să arate importanţa datoriei pe care artiştii de acum o au faţă de ea.

“Arta ei era foarte personală, foarte modernă, mai ales în încarnarea teatrală prin muzică, dar şi prin cuvânt, gest şi întregul corp. Tehnica şi vocea ei erau speciale (…) De aceea nu am încercat  s-o copies, chiar atunci când am reluat anumite arii din repertoriul ei. Ca întotdeauna, am încercat să respect integritatea mea vocală şi propriile intuiţii muzicale. Şi dacă arta lui Callas este unică, există şi alţi mari artişti”.

Între Angela Gheorghiu şi Puccini există o lungă poveste de dragoste

Esenţialul repertoriului Angelei Gheorghiu îl constiuie operele “veriste”. Întrebată ce alte roluri intenţionează să abordeze după Tosca şi Adriana Lecouvreur, soprana a mărturisit că ambele eroine din aceste opera îi convin atât din punct de vedere muzical, cât şi teatral, fiind vorba despre femei foarte puternice. Acum este tentată de rolul principal din Fedora, pe care l-a înregistrat de altfel la Deutsche Gramophon, în 2008, alături de Placido Domingo.  Un rol în care au strălucit Callas, Magda Olivero, Mirella Freni sau Virginia Zeani. Are însă unele ezitări pentru că Fedora nu oferă acelaşi potenţial dramatic  ca Adriana Lecouvreur. De altfel, între Angela Gheorghiu şi Puccini există “o lungă poveste de dragoste”. “Mimi a fost eroina debutului meu  – la Cluj-Napoca, în 1990 – şi după aceea l-am cântat de câteva ori la Viena, Londra, Paris, New York, Berlin… Îl cânt mereu cu plăcere şi emoţie, de fiecare dată îmi spune ceva nou, chiar dacă nu mai am chiar vârsta unei “bambina”. Magda, din La Rondine, este un alt rol preferat al meu, care mi-a adus multe succese. Iubesc, de asemenea, rolul Liu, dar nu m-aş gândi niciodată la Turandot…

Un alt rol, pe care nu l-a interpretat niciodată pe scenă, dar pe care l-a cântat într-o magnifică înregistrare pentru EMI/Warner Classics în 2008, cu Antonio Pappano la pupitru şi avându-l partener pe Jonas Kaufmann în Pinkerton, este Cio-Cio-San. A renunţat de fiecare dată când a fost tentată să-l cânte pe scenă, declarând că este prea emotivă şi tot ceea ce priveşte copiii o răvăşeşte prea tare pentru a găsi distanţa necesară interpetării  Aceeaşi problemă apare şi în Suor Angelica din care a cântat de multe ori răscolităarea arie Senza mamma.

“Compozitorii ştiu dintotdeauna că tragicul impresionează puternic publicul. Şi ce poate fi mai tragic decât moartea unui copil? Este sigur că nu voi aborda niciodată rolul Medeea, chiar dacă ariile ei sunt foarte frumoase: cu adevărat dificile încercări pentru voce. Norma este diferită: desigur, rolul este lung şi greu, dar rămâne în zona bel canto, având întotdeauna ceva pur şi controlat în linia melodică, chiar în cazul sentimentelor extreme. Mă imaginez foarte bine în Norma şi mă gândesc să o cânt prima dată în concert, cu un dirijor şi parteneri adecvaţi. Alegerea Adalgizei mai ales este crucială: cele două voci trebuie să se potrivească perfect…”

Un alt rol pe care Angela Gheorghiu l-a înregistrat pentru EMI/Warner Classics înainte de a-l interpreta pe scenă a fost Charlotte din Werther. A debutat în el la Staatsoper Wien în 2015, în regia lui Andrei Şerban, avându-i parteneri pe artiştii francezi Jean-François Borras şi Ludovic Tézier. Îşi aminteşte despre el ca despre o experienţă plăcută, reînnoită în aceeaşi vară la Salzburg, în concert, alături de Piotr Beczala, când a înlocuit-o pe Elina Garanca. Mărturiseşte totuşi că este un rol dificil pentru o soprană, chiar atunci când are şi un registru grav ca al ei, adăugând: “Şi apoi, în Werther, vedetă va fi întotdeauna tenorul!”

Un rol pe care şi-a dorit să-l interpreteze pe scenă, după ce îl înregistrase iniţial, a fost cel al Michaelei din Carmen. Era decisă, de altfel, în 2009, o montare la New York, la Metropolitan Opera, pentru care Angela Gheorghiu alesese partenerii, dirijorul, regizorul şi chiar… coregraful, dorindu-şi să danseze mult. Deşi nu mai era împreună cu Roberto Alagna, au hotărât să cânte împreună, dar s-a dovedit foarte dificil să fie amândoi în scenă, aşa că a renunţat. A fost înlocuită de Elina Garanca, dar speranţa că se va ivi o altă ocazie nu a părăsit-o.

Deşi La Traviata este una dintre operele-fetiş ale ei, în ultimii ani Verdi nu s-a mai aflat frecvent în repertoriul ei. De vină au fost calendarul şi propunerile.

“După Madama Butterfly, integrala următoare prevăzută pentru Warner Classics era Aida, tot cu Pappano şi Kaufmann. Mult timp, Roberto insistase s-o înregistrăm împreună, dar mi se părea că este prea devreme: mă temeam că rolul îmi va “îmbătrâni” vocea prea devreme. După Cio-Cio-San, unde m-am simţit în largul meu, mi-am spus că a venit momentul şi am început să pun pe picioare proiectul. Tonny şi Jonas erau entuziasmaţi, dar au intervenit noi şi noi amânări. Am avut supriza, după câţiva ani, să aflu că era în şantier la Warner Classics o Aida, cu ei, dar…fără mine! M-am simţit rănită şi trădată. Mărturisesc că pe moment am fost supărată pe ei. O asemenea stratagemă pusă la cale de artişti  cărorora le favorizasem cariera impunându-i în producţii în care eram angajată! Am fost dezamăgiă şi de casa mea de discuri: n-am mai vrut să calc în studiouri. Acum, lucrurile s-au schimbat şi de fiecare dată când îi revăd pe Jonas sau pe Tony, evităm cu grijă subiectul… Am înţeles, în sfârşit, că a renunţa să înregistrez este o pierdere atât pentru public, cât şi pentru mine. În ceea ce îl priveşte pe Verdi, am ajuns la o anumită maturitate vocală, într-un mod natural, fără a încerca să-mi îngroş vocea în mod artificial. A venit timpul să mă îndrept către Desdemona, Amelia din Un ballo in maschera, Elisabetta din Don Carlo… Pe disc, viitorul meu proiect va fi Manon Lescaut în 2018. Totul este deja prevăzut, dirijorul, orchestra, partenerii. Şi este prevăzută şi interpretarea rolului pe scenă”.

Actualul disc, Eternamente: The Verismo Album, propune extrase din opere bine cunoscute, cum ar fi Cavalleria rusticana, La Gioconda, Mefistofele şi Andrea Chénier, dar şi unele mai rare, ca La Bohème de Leoncavallo sau Siberia de Giordano. Se află pe el şi melodii ca Ombra di nube de Refice, creat odinioară pentru Claudia Muzio sau Eternamente de Mascheroni, fără a uita arii de Puccini printre care Vissi d’arte. Soprana şi-a făcut plăcerea de a alege piese mai mult sau mai puţin cunoscute, dar pe care le îndrăgeşte în mod special. O muzică frumoasă, pe nedrept denigrată, care, departe de a fi un loc al stigătelor, hohotelor de plâns şi suspinelor posedă intensitate, da şi gust şi tact. I-a avut alături pe dirijorul Emmanuel Villaume, iar pentru duetele Antuzza/Turiddu şi Maddalena/Chénier pe formidabilul tenor Joseph Calleja. Cele trei melodii alese au fost cântate altădată de marii Rosa Ponselle, Enrico Caruso sau Tito Schipa.

“Cât pentru Vissi d’arte, de fiecare dată când o interpretez, în concert sau pe scenă, nu mă gândesc la Puccini… ci la compatrioata mea Hariclea Darclée, fără care Tosca n-ar fi avut nicio arie pentru soprană, în timp ce Cavaradossi are două! Îi datorăm o mândră recunoştinţă pentru că ea s-a plâns compozitorului care s-a executat pe loc… Încă o femeie formidabilă ca multe alte românce!”

Întrebată de jurnalistul Thierry Guynne ce părere are despre Ileana Cotrubaş care critică montările moderne şi pe regizorii pe care îi numeşte şarlatani care denaturează operele pentru a pune în scenă propriile lor fantasme, Angela Gheorghiu a răspuns: „Ileana a avut şansa să-şi termine cariera într-un moment în care nu apăruseră excesele actuale. Personal, nu mă mulţumesc să denunţ, când pot reacţionez sau plec! Aceşti regizori vor să se vorbească despre ei, montând spectacole scandaloase prin violenţă sau pornografie, dar ar face mai bine dacă s-ar distinge prin calitatea muncii lor şi nu prin provocări gratuite!

Sau să-şi scrie propriile opere şi să nu-i murdărească pe Verdi, Mozart sau Bizet! Îmi amintesc de o La Bohème, regizată în Germania. Când eu şi Roberto am ajuns la prima repetiţie, am văzut că dacă soliştii erau în costume, coriştii erau goi”. Am spus clar că dacă nu se îmbracă eu voi pleca! Mi se reproşează întotdeauna că am capricii, dar eu, de fapt, sunt numai exigentă… şi prudentă”.

În ceea ce priveşte revendicarea statutului de Divă, care o diferenţiază de multe soliste contemporane care se consideră femei obişnuite, Angela Gheorghiu consideră că a cânta pe scenă pentru a povesti acţiuni teribile şi pasiuni devoratoare nu are nimic obişnuit.

„Orice s-ar spune, o cântăreaţă de operă nu este Madame Cutare. Asta nu înseamnă că artiştii se află deasupra oamenilor obişnuiţi: sunt diferiţi, atâta tot. Deci da, sunt o Divă şi mi-o asum!”

Angela Gheorghiu a cântat destul de rar Mozart, deşi este tentată s-o facă. După părerea sa, Contesa din Le nozze di Figaro i s-ar potrivi foarte bine. În Don Giovani, una dintre operele sale favorite, a lucrat toate cele trei personaje feminine. După Zerlina i-ar fi plăcut să fie Donna Anna şi Donna Elvira. Peter Ghelb, directorul general de la Met, proiectase să le distribuie alternativ pe Anna Netrebko şi pe Angela Gheorghiu în Anna şi Elvira, schimbând rolurile de la o seară la alta. Din păcate proiectul n-a fost finalizat.

Dar, există un repertoriu pe care l-a bordat adesea şi la care s-ar întoarce cu plăcere: cel baroc. Doreşte să vorbească cu Alain Lanceron, preşedintele de la Warner Classics&Erato despre un nou disc, cu o orchestră cu instrumente de epocă, în care să figureze arii de Purcell, Haendel, Vivaldi şi mai ales Gluck. Ar accepta imediat dacă i s-a propune să cânte una din cele două Iphigenia sau Alceste. De altfel, un rol care i s-a propus adesea este Salomé. Dar nu crede că l-ar accepta în orchestraţia revăzută de Richard Strauss pentru o altă compatrioată a sopranei, Maria Cebotari, ci în versiunea originală.

În final, Angela Gheorghiu i-a adresat un mesaj lui Roberto Alagna. „Dintre toate înregistrările mele, cele realizate alături de el îmi sunt cele mai dragi. Înţelegerea noastră era magică, imediată şi tot ce am realizat împreună mi se pare de un nivel excepţional, de repetat! Avem acum fiecare o viaţă. De ce să nu încercăm să cântăm din nou împreună, în pace şi armonie?”

În 12 ianuarie, Angela Gheorghiu va cânta pe scena de la Staatsoper Wien în Tosca, rol pe care îl va relua, în 24 şi 27 ianuarie la Covent Garden din Londra şi în 21,24 şi 29 martie la Staatsoper din Hamburg.

Sunt programate, de asemenea, mai multe recitaluri şi concerte: un recital cu pian în 7 martie la Staatsoper Wien, un concert de arii şi duete cu Fabio Sartori la Deutsche Oper Berlin în 25 mai, un alt recital cu pian la Palais Garnier în 17 iunie şi un Concert de arii şi duete cu George Petean la Teatro Real din Madrid în 30 iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.