Cancelarul Angela Merkel a refuzat, iniţial, să-l primească la Berlin pe contracandidatul socialist al lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale din aprilie-mai din Franţa. Creştin-democraţii germani se tem de promisiunea electorală a lui Hollande de a renegocia Tratatul Fiscal pe care Merkel si Sarkozy l-au impus pentru 25 de state membre UE şi care este considerat acum temelia refacerii economiei UE. Mai mult, presa germană relata că Merkel a forjat o coaliţie a conservatorilor europeni împotriva lui Hollande: premierul spaniol şi cel de la Londra ar fi promis Berlinului că nu-l vor primi pe Hollande în capitalele lor, în timpul campaniei.
Sondajele din Franţa îi fac însă pe cei de la Berlin să-şi schimbe atitudinea. Deşi Sarkozy se apropie şi chiar îl depăşeşte pe Hollande în primul tur, toate sondajele îl dau câştigător indubitabil pe Hollande în turul final.
Membrii echipei de campanie a socialistului Hollande au confirmat că au început contactele cu guvernanţii germani de dreapta, scrie Der Spiegel. “Nu există contacte oficiale. Există însă mesaje schimbate între consilieri”, spune Jean-Marc Ayrault, lider al grupului socialist din Adunarea Naţională. El consideră că aceasta este o strategie inteligentă. “Dacă Hollande este ales de popor, atunci va avea un mandat. Cancelaria de la Berlin ştie asta şi este mai bine să se pregătească pentru aşa ceva decât să elimine posibilitatea”, spune Ayrault.
Politicianul socialist nu este îngrijorat că Hollande, cel mai probabil, nu va fi primit la Berlin în campania electorală, asa cum a fost primit la Varşovia şi la Rioma de către preşedinţi de dreapta. “Cred că cei de la Berlin sunt mai prudenţi decât oricare alţii. Există apropiaţi ai lui Merkel care adoptă o linie foarte dură. Alţii sunt mai pragmatici”. Cât despre ce se va întâmpla dacă Hollade devine preşedinte, Ayerault spune: “Avem o listă cu aşteptări, dar şi cu revendicări, care va fi pusă pe masă”.