Agenţia Naţională de Integritate anunţă că va ataca soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cazul deputatului PSD Robert Negoiţă despre care ANI a susţinut că a comis fals în declaraţiile de avere.
„Pentru corecta şi completa informare a opiniei publice” Agenţia Naţională de Integritate precizează, printr-un comunicat, că la data de 16 aprilie 2010, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către domnul Robert Sorin Negoiţă, Deputat în Parlamentul României, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal, informează NewsIn.