ANI cere DNA cercetarea unui director din Ministerul Fondurilor Europene

Agenția Națională de Integritate a sesizat DNA pentru cercetarea directorului Direcției Management Financiar AM POS CCE din Ministerul Fondurilor Europene, Iulia Ioana Baz, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către BAZ IULIA IOANA, Director la Direcția Management Financiar AM POS CCE Ministerul Fondurilor Europene.

În exercitarea funcției publice, BAZ IULIA IOANA a semnat listele de verificare a achizițiilor publice pentru două societăți comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficiar, cu S.C. RomActiv Business Consulting S.R.L, în calitate de consultant, societate în cadrul căreia aceasta a avut contract de muncă în ultimii 5 ani, rezultând astfel indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. Valoarea celor două contracte de achiziții publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei).

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcția publică, Ministerul pentru Societatea Informațională, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice, a încheiat un contract de finanțare cu S.C. European Funds Invest S.R.L., societate la care BAZ IULIA IOANA a deținut funcția de administrator si pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către BAZ IULIA IOANA infracțiunii prevăzute de art.12, lit.b) din Legea nr.78/2000 potrivit căruia „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii” și a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.