ANI: Sorin Roșca Stănescu, acuzat de fals în declarații și incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea cercetării senatorului PNL Sorin Roșca Stănescu pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, după ce acesta nu și-a trecut în declarațiile de avere conturi ale copiilor lui deschise la bănci din România și Elveția, unde deține 63.000 de euro și 177.000 de franci elvețieni.

ANI îl acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi de fals în declaraţii, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse la 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea activelor financiare (depozite) deţinute de copiii minori ai acestuia la bănci din România şi Elveţia.

„Valoarea totală a activelor financiare (depozitelor) nemenţionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 de euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 CHF (aprox. 143.000 euro)”, a precizat ANI în comunicatul citat.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă verificări în cazul lui Sorin Roşca Stănescu privind posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.

De asemenea, ANI a sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, „având în vedere existenţa indiciilor temeinice privind posibila încălcare de către Sorin Roşca Stănescu a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism”.
ANI a precizat să Sorin Roşca Stănescu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, acesta depunând la dosarul de evaluare un punct de vedere scris.

Pe de altă parte, ANI susține că Sorin Roșca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 — 16 aprilie 2013, deoarece a deținut simultan calitatea de senator și funcția de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL.
Potrivit ANI, Sorin Roșca Stănescu nu a respectat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, care prevăd: „Calitatea de senator este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale”.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.