ANI acuză existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.857.112 lei (echivalentul a 484.117 euro) între averea dobândită și veniturile realizate de medicul Ilie Petrescu în perioada în care acesta a ocupat funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada 28 februarie 2007—31 decembrie 2011, medicul Ilie Petrescu a realizat venituri salariale în cuantum de 703.671 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 2.560.783 lei, rezultând o diferență nejustificată de 1.857.112 lei (echivalentul a 484.117 euro).
În acest caz, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control.