Antena Group: RCS/RCS să arate banii pe care îi plăteşte posturilor TV

Antena Group a reacţionat la comunicatul în care RCS&RDS susține faptul că a fost obligată să scoată posturile diviziei TV a trustului Intact din grila sa de satelit. Acuzată de RCS&RDS că a avut pretenţii financiare pentru a face în continuare parte din platforma de satelit a companiei de cablu, Antena Group a replicat printr-un […]

Antena Group: RCS/RCS să arate banii pe care îi plăteşte posturilor TV

Antena Group a reacţionat la comunicatul în care RCS&RDS susține faptul că a fost obligată să scoată posturile diviziei TV a trustului Intact din grila sa de satelit. Acuzată de RCS&RDS că a avut pretenţii financiare pentru a face în continuare parte din platforma de satelit a companiei de cablu, Antena Group a replicat printr-un […]

Antena Group a reacţionat la comunicatul în care RCS&RDS susține faptul că a fost obligată să scoată posturile diviziei TV a trustului Intact din grila sa de satelit.

Acuzată de RCS&RDS că a avut pretenţii financiare pentru a face în continuare parte din platforma de satelit a companiei de cablu, Antena Group a replicat printr-un comunicat în care lansează acuze dure la adresa operatorului, despre care spune că acţionează împotriva intereselor abonaţilor şi în scopul de a lovi posturile tv cu audienţă semnificativă.

„Intact Media Group consideră RCS – RDS integral răspunzător pentru privarea telespectatorilor şi abonaţilor săi de programele Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia şi GSP TV. RCS nu a respectat nici cele mai elementare norme de conduită comercială, ignorând cu rea credinţă solicitările Intact Media Group de a ajunge la un acord şi luând decizia intempestivă de a scoate din grila de programe de pe satelit posturile Intact cu o zi înainte de termenul stabilit pentru negocierea condiţiilor comerciale privind retransmisia”, se arată într-un comunicat Antena Group, postat pe site-ul televiziunii Antena 3.

„RCS-RDS a încasat sume fabuloase, de ordinul sutelor de milioane de euro din abonamentele încheiate cu telespectatorii, sume de bani care au fost investite în posturi proprii de televiziune închise după şase luni de la lansare, sfidând astfel interesele clienţilor. RCS-RDS plăteşte în mod constant sume de zeci de milioane de euro anual pentru retransmisia a zeci de posturi cu audienţe nesemnificative. Compania de cablu încearcă să obţină difuzarea gratuită a posturilor celui mai important grup de presă românesc, care înregistrează audienţe importante. RCS-RDS încasează astfel sume mari de la telespectatorii televiziunilor Intact şi îi foloseşte pentru a-şi finanţa propriile posturi lansate din interese politice.

Intact Media Group solicită RCS-RDS să facă publice telespectatorilor sumele de bani pe care le plăteşte pentru retransmisia posturilor tv din grila de programe. În acest fel, publicul se va convinge de reaua credinţă şi maniera abuzivă pe care RCS o are faţă de posturile româneşti cu audienţă semnificativă în dauna interesului legitim al telespectatorilor”, se mai arată în comunicat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.