Anti-Virus

Vine Temistocle în Piața Chibrit, însoțit de Nichita Stănescu, de Tudor Arghezi, de Nicolae Titulescu, de Mihai Viteazul, vine Temistocle, dragul de el, să ne zică niște vorbe de ocară în plină pandemie de prostie. De ne apucă durerea de gâlci. Parcă nimeni nu vrea nimic serios şi înălţător în ţara asta, zice el, ăsta fiind virusul nostru cel real, în carne și oase. Nimeni dintre românii cu stare nu vrea să construiască în România cel mai mare avion din lume. Nimeni nu vrea cu adevărat să câştigăm Campionatul Mondial de Fotbal. Nimeni nu vrea ca un scriitor român să primească Premiul Nobel. Nu vrem să invadăm Asia. Nu vrem să construim un tunel pe sub Marea Neagră.

Nu vrem să facem un oraş plutitor în spaţiu. Nu vrem să fim cei mai nebuni din lume. M-am săturat să văd toţi cretinii cum se dau sfătoşi, înţelepţi şi mari şi tari în România. Nu vrem nimic. Nu vrem decât grătar, bere şi mici, monumente funerare din marmură, vile ochioase şi excursii în Dubai și măști pe figură, din alea neigienice. Nu vrem decât să ne bârfim, să ne păruim, să ne minţim şi să ne jefuim care cum apucăm. Nimeni nu vrea ceva măreţ în România. Ţara este în paragină. În curând vom uita că ne mai chemăm români. Pupincuriștii Sovietelor au vândut petrolul pe sub mână. Pupincuriștii unchiului Sam visează cai verzi pe pereţi și OZN-uri la kilogram, tornade și coca cola. Ordinari de toate felurile au amanetat pădurile României la arabi sau la austrieci iar ticăloşi de ticăloşi au vândut România bucată cu bucată cui a vrut şi cui n-a vrut de pe planeta asta spoliind cu vârf şi îndesat Poporul Român.

Naţionaliştii ăia periculoşi, care cică ar fi fost extremiştii lu’ peste prăjit, sunt nişte găini plouate, cine să se sperie de ei?! NIMENI nu vine să ne spună cât de Inteligenţi suntem cu adevărat şi că ce țară Teribilă am putea construi să moară şi ruşii şi americanii şi francezii şi extratereştrii de necaz. Nu vrem nimic. Doar să pierdem vremea pe terase şi cafenele, sau zăvorâți în casă de frica unui virus imaginar, ne pierdem în proiecte ridicole, în înjghebări de serbări bolnave, vrem să ne pierdem vremea cu furtişaguri, să dăm țepe aici ori aiurea, să ne credem mari şi tari dar să nu fim decât ridicoli şi de râsul lumii. Palpităm dacă unul ne înjură la televizor de mamă şi de tată şi ne bucurăm că proştii pe chestia asta. Palpităm dacă vine câte unul care a vândut ţara şi se da Marele Jurnalist Roman şi ne spune el cât de rău ne are pe noi toţi la mațe şi nouă ne place nevăzând că ticălosul e om plătit să ne prostească pe faţă. Palpităm dacă vine unul şi borăște pe noi. Ne place asta, de perverşi ce suntem.

Ne pierdem bunătatea sufletească în fiecare zi şi trăim de azi pe mâine cu simulacre de revoluţii, greve, insurgente şi războaie închipuite și virusuri ridicole. Vitejia Neamului Românesc a murit de mult, nu mai crede nimeni în ea. În loc să trăim ADEVĂRAT, ne-am ascuţit spiritul poetic sălciu şi facem Literatură Plângăcioasă când ar trebui să fim oameni de acţiune, insurgenți și plini de curaj. Ne tot place să ne autocriticăm, să ne ascuţim simţul critic idiot și nesărat. Ne bucurăm când descoperim prosteşte că nu ne-am făcut bine de mai multe mii de ani încoace şi că am fi cum eram. Nu iubim nimic dar aspirăm la izvorul minunilor. Monumentele Româneşti stau în paragină. Românii uită limba română preocupaţi chipurile să salveze tocmai pe aceia care distrug cu bună ştiinţă Adevărata Limbă Românească. Se duce dracului tot! Tradiţia, Buna Rânduială, Viziunea. Sigur că Poporul Român a avut o Viziune în Istorie. Dar ea moare cu zile.

Curve, Târfe, Madame de tot felul distrug Bărbăţia Românească şi ne castrează ca Naţiune iar noi nu mişcăm un deget să le înmuiem în smoală şi să le alergăm prin urbe tăvălindu-le prin fulgi de găină ca să se înveţe lumea cu adevăratul spirit critic românesc. Ne ducem dracului în fiecare zi dar în mod bizar nu facem nimic să oprim Marea Nenorocire a Poporului Român. Ne pierdem vremea cu dezbateri siropoase când de fapt ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să-şi întoarcă faţa la noi şi să ne scoată la lumină. Ce vom face când Uniunea Europeană se va face ţăndări aşa cum s-a făcut ţăndări Uniunea Sovietică? Care anume Imperiu va pune laba pe noi? Habar n-avem ce fel de oameni mai suntem. Am smiorcăit după americani dar le-am tras ţeapă cu benzina în Războiul din Balcani. I-am înjurat pe ruşi de numa’, numa’ dar ne drăgălim cu ei şi oftăm după vodca rusească şi după tătuc. Şi cu chinezii am face noi casă bună dacă ar fi să vină peste noi de-adevăratelea cu tancuri şi puhoi de pedestrime privindu-ne oblic şi surâzător.

Ne bucurăm că la iarmaroc dacă vreun român cu carte ne beşteleşte şi ne mai zice vreo două de alean dar nu facem din el zeu căci nouă nu ne place să fie careva mai cu moţ decât noi să ne zică încotro s-o apucăm în Istorie. Ştim noi căi lăturalnice, nu ne încurcăm, ajungem noi la izvorul nației. Nici cu extratereștrii nu o ducem prea bine. Nu avem un proiect grandios pentru că ne e frică să ne gândim pe noi înșine ca pe nişte Oameni Mândri. Asta e cheia. Aici ne împiedicăm în umilinţă, curvăsăreală şi înşelăciune, naivitate şi potlogărie, ciordeală, învârteală, supravieţuire şi sumeţeală prostească şi fără de leac.

Asta e, ne bălăcim, văluriți și văluritori într-un ocean de viruși antinaționali. Și ne adunăm cu toții în Piața Chibrit și-i luăm la huiduială pe Iliescu, Stalin, Lenin, Dragnea, Iohannis, Orban, Videanu, Fluture, Fidel Castro, Arafat, Cercel, Berbeceanu, Pol Pot, Șmecherescu, Constantinescu, Truțulescu, Gâdea, CTP, Cristoiu, Liiceanu, Cămătaru, Conțopistu și Conțopitovici, Mitrea, Mihai Beniuc, Gaddafi, Saddam, Torquemada, Brejnev, Macron, Merkel, Trump, Mata Hari. Madam Calomfirescu zice, ia, uitați că vine Jules Verne cu dirijabilul, uite-l colo, săriți, sărim, ne bulucim înspre Dâmbovița să vedem minunea minunilor, Izvorul Minunilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Este chiar mai draconica, mai inegala si mai perfida decat a fost URSS…..[Leo]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.