Antonescu a decis unde va candida

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seară la Antena 3 că va candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din sectorul 3 al Bucureştiului, iar liberalii vor avea o discuţie cu partenerii de la PC pentru a vedea dacă pot face schimb de colegii, astfel încât fostul preşedinte liberal Călin Popescu Tăriceanu să poată candida într-un colegiu din sectorul 1.

„Eu mă duc într-un sector mai mare, pentru că socotesc că e de datoria unui şef de partid să se bată în sectorul mare. Mă duc în sectorul 3, sectorul domnului Blaga, puteam să facem o confruntare frumoasă, am putea să nu luăm niciunul dintre noi mandatul, dar ar fi o confruntare, doi lideri de partid în miezul Bucureştiului. Înţeleg că între timp domnul Blaga pleacă la Timişoara, nu comentez”, a afirmat preşedintele PNL.

În ce-l priveşte pe Tăriceanu, Antonescu a spus că acesta a anunţat iniţial că are intenţia de a rămâne în colegiul în care a fost ales în urmă cu patru ani, în judeţul Ilfov. În aceste condiţii, la negocierile pe care liberalii le-au purtat pentru împărţirea colegiilor cu cei de la PC, s-a convenit ca în sectorul 1, în colegiul pe care Antonescu îl va părăsi, să fie un candidat conservator. „La un moment dat, a apărut domnul Andrei Chiliman, defazat în raport cu partidul, arătând ce a hotărât sectorul 1, acesta neavând vreo jurisdicţie să hotărască peste aceste decizii, dar pentru că domnul Tăriceanu între timp a exprimat intenţia de a pleca de la Ilfov şi de a veni în colegiul pe care îl părăsesc eu, acum vom face o discuţie cu Partidul Conservator, să încercăm să schimbăm nişte colegii. Dacă domnul Tăriceanu vrea să candideze la sectorul 1, la Senat, nu văd niciun motiv să nu-l susţinem noi, PNL”, a mai spus Antonescu.
Preşedintele PNL a susţinut că primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, nu ar trebui să mai fie membru de partid pentru că, în campania pentru referendum, „în mod public, a lucrat în favoarea lui Traian Băsescu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.