Antonescu despre Comisia care se ocupă de cererea de suspendare a lui Băsescu: Se lucrează cu toată seriozitatea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu a fost stabilit un termen precis până la care comisia USL să finalizeze cererea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, el precizând însă că lucrurile nu vor trena.

„Comisia s-a organizat, lucrează. Eugen Nicolăescu ne-a prezentat modul în care comisia înţelege să construiască acest document politic. Am discutat, am luat act, comisia va lucra în continuare, în momentul în care documentul va fi finalizat va intra în dezbaterea grupurilor parlamentare, apoi în dezbatere publică şi pe procedura parlamentară obişnuită”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a spus că USL nu a stabilit un calendar sau o dată până la care cererea să fie finalizată.

„E de înţeles că lucrurile nu vor trena. Se lucrează cu toată seriozitatea, nu au o dată precisă, e o acţiune prioritară pentru colegii din comisie, o să vedem exact cum se dozează toată acţiunea. Nu veţi aştepta foarte mult”, a spus Antonescu.

Liderii USL au anunţat, în urmă cu o săptămână, că au decis declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.