Președintele PNL, Crin Antonescu, spune că ipoteza PSD de construire a unei alianţe cu PNL şi PC va fi abordată la întâlnirea cu colegii de opoziţie, însă că nu se poate ajunge acum la o concluzie, discuţia putând fi purtată concret atunci când UDMR ar decide să iasă de la guvernare.
Potrivit lui Antonescu, subiectele întâlnirii cu PSD şi PC de luni după-masă vizează corelarea unor chestiuni de tactică parlamentară pe dezbaterea legii bugetului de stat pe 2011, dar şi moţiunea de cenzură ce va fi depusă pe legea salarizării şi ideea PSD de construire a unei alianţe.
„Eu cunosc ideea, ipoteza pe care domnul Ponta şi PSD o au despre o construire a unei alianţe între partidele din opoziţie, vom intra poate şi în acest subiect, vom vedea exact cum şi ce gândesc domniile lor, însă e foarte clar că nu azi vom ajunge la o concluzie pe marginea acestui subiect”, a spus liderul PNL.
Antonescu a apreciat că toate cele trei partide din opoziţie au acţionat în 2010 „foarte hotărât în încercarea de a combate, de a îngrădi actuala putere, fără a avea prin asta vreo alianţă, care presupune multe alte lucruri în plus”.
El a mai declarat că pactul propus de Victor Ponta este „superflu”, deoarece liberalii nu colaborează oricum cu PDL şi cu Traian Băsescu.