Antonescu: Ponta n-a fost atent la comunicare legat de Kosovo. Nu era în măsură să dea garanţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi că primul ministru Victor Ponta nu a fost foarte atent la comunicare când a vorbit în SUA despre poziţia faţă de Kosovo, arătând şeful Guvernului „nu era în măsură să dea aceste garanţii”.

„Ponta probabil că nu a fost foarte atent la comunicare, în sensul că domnia sa, cel puţin aşa am înţeles, a dat garanţii că se va recunoaşte Kosovo, dar să plece Băsescu odată. Nu putea, nu era în măsură să dea aceste garanţii, pentru că nu prim-ministrul hotărăşte ce state se recunosc sau nu. Probabil că domnul Ponta a avut în vedere discuţii care deja au început, au fost nişte consultări şi discuţii oficiale, chiar în Guvern, Comisia de politica externă din Parlament, preşedinţii celor două Camere, în legătură cu acest subiect şi asta pot să vă spun, există elemente noi”, a afirmat Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a abordat în cadrul întâlnirii cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, problema recunoaşterii Kosovo, spunând că l-a informat pe oficialul american că „anul viitor nu se va întâmpla nimic”, dar că în 2015 România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.