Mircea Lucescu, Gică Hagi, Dan Petrescu, Cosmin Olăroiu, Cosmin Contra – iată 5 nume de antrenori care sînt în activitate şi care ar fi putut foarte bine să conducă Naţionala de fotbal a României. Cu toate acestea, Răzvan Burleanu, prietenul lui Victor Ponta, l-a ales pe Anghel Iordănescu de la UNPR! Şi atunci, la ce ne aşteptam?
După ce am văzut entuziasmul naţional de după partida cu Franţa, mi-am propus să nu scriu nimic despre Campionatul European pentru a nu afecta speranţa atîtor milioane de suporteri. Dar lucrurile erau previzibile cu mult timp înainte de această atmosferă de doliu de după partida cu Albania.
Astfel, poate cineva să ne spună cum de au rămas în fruntea FRF şi LPF Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir după ce s-a aflat de matrapazlîcurile pe care le-au făcut şi care acum, după sentinţa Tribunalului Bucureşti, ar putea aduce fotbalul în faliment? Cei doi au desfiinţat cluburi cu tradiţie, precum Universitatea Craiova, FC Argeş, Politehnica Timişoara, pentru a face un campionat cu Voluntari, Mioveni sau Chiajna, pe care să-l controleze financiar.
Apoi, în ziua în care fostul căpitan al Naţionalei, Gică Popescu, a fost condamnat, preşedintele FRF a fost ales, prin sforile trase de PSD, Răzvan Burleanu, despre care nimeni din lumea fotbalului nu auzise aproape nimic.
Şi, din acel moment, a început ceea ce acum s-a văzut la Campionatul European. La cîrma Naţionalei a fost adus Anghel Iordănescu, omul care nu mai avea nici o legătură cu fotbalul, căci se apucase de politică, devenind parlamentar şi apoi, în 2012, chiar candidat al UNPR la Primăria Capitelei!
Sigur că nu-i neagă nimeni rezultatele ca fotbalist al Stelei, dar fotbalul s-a transformat mult din acele timpuri şi pînă azi, devenind o adevărată industrie, iar „Tata Puiu” habar nu are de chestiile astea, lucru demonstrat de declaraţiile lui halucinante de după meciul cu Albania!
Concret, primul lucru care m-a şocat a fost neconvocarea la lot a „dirijorului” echipei campioane, Constantin Budescu! Culmea, chiar la Lyon, sub coordonarea lui Budescu, Astra a reuşit să cîştige împotriva unei echipe celebre precum Olympique! Are România aşa mulţi coordonatori de joc, încît să-şi permită să-l lase acasă pe Budescu?
Apoi, Iordănescu l-a luat în Franţa, cu chiu cu vai, pe Sînmărtean, unul dintre ultimii „magicieni” ai fotbalului românesc, dar l-a ţinut la naftalină în primele două meciuri, pentru a-l introduce în condiţii de presiune în al treilea, cînd Albania deja ne conducea cu 1-0!
Chiar şi pe golgheterul Campionatului nostru, Denis Alibec, Tata Puiu l-a ţinut să frece banca de rezerve în primele două partide pentru a-l introduce tot în meciul cu Albania, într-o partidă decisivă.
Toate aceste decizii au culminat cu o situaţie rar întîlnită la marile echipe: în a doua partidă, cea cu Elveţia, a făcut 4 schimbări în lot, iar în cea cu Albania a făcut chiar 5 schimbări! Şi atunci, de unde să vină omogenitatea echipei, cînd era previzibil jocul dezlînat al unei echipe atît de imprevizibile? În aceste condiţii, nu are rost să ne smulgem noi părul din cap, din moment ce vinovăţiile clare sînt în altă parte.
Uitaţi-vă la fetele noastre de la echipa de handbal CSM Bucureşti! Cu un antrenor danez, Kim Rasmussen, s-a format un lot valoros, omogen şi au cîştigat Liga Campionilor! Deci, se poate atunci cînd un proiect sportiv se construieşte cu cap!
Dar în fotbal parcă totul s-a făcut cu picioarele. Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor român, şi-a încheiat contractul, dar nimeni nu l-a chemat să vină la Naţională măcar pentru acest turneu final! N-a fost chemat nici „regele” Gică Hagi, cel care a pus pe picioare un proiect de succes cu Viitorul şi care putea fi în Franţa cel puţin un vector de imagine pentru România.
Nici măcar Dan Petrescu, Cosmin Olăroiu sau Cosmin Contra n-au fost chemaţi să antreneze Naţionala, deşi ei sînt tinerii antrenori care au confirmat atît în ţară, cît şi în străinătate. Ei nu numai că antrenează echipe importante, dar au studiat de ani de zile fotbalul modern, ceea ce „Tata Puiu”, evident, nu mai face demult. Cine i-a ascultat pe aceştia cum vorbesc despre fotbal îşi poate da seama foarte uşor că şi limbajul fotbalistic este astăzi altfel, că nu se mai joacă la întîmplare, mizîndu-se doar pe talentul individual, ci totul intră într-un concept mult mai elaborat, aşa cum au arătat la aceste Europene şi cele mai mici echipe de altădată!
Acum, totul s-a terminat, am reuşit să ne facem de ruşine şi ne întoarcem acasă. Mi-e teamă, însă, că din toamnă vom reveni la mediocritatea de la noi, fără să învăţăm nimic din păţania din Franţa. Burleanu şi gaşca lui, care au încasat deja primele uriaşe pentru calificare, vor continua să facă aceleaşi jocuri, ca şi cum totul ar fi perfect în fotbalul românesc. Iar noi, suporterii, fraieri ca întotdeauna, vom plăti biletele la meciurile imposibile din campionat şi vom tresări din cînd în cînd la apariţia cîte unui jucător mai acătării, sperînd că vom mai avea ocazia să însemnăm ceva în fotbal, ca pe vremea lui Balaci, Hagi sau Gică Popescu!
Deocamdată, însă, ne-a bătut Albania, iar „Tata Puiu” ne spunem să fim fericiţi că am ajuns la turneul final. Burleanu nu zice nimic – el şi-a luat deja prima de şmecher!
