Antrenorul lui Dinamo: „Normal că e criză”

Tehnicianul lui Dinamo Cosmin Contra a declarat, duminică seară, în conferinţa de presă de la finalul meciului cu CSM Poli Iaşi în care echipa sa a fost învinsă, scor 1-2, că este principalul responsabil pentru faptul că formația a înregistrat trei înfrângeri în primele şase etape, fiind necesară o analiză.

„Normal că e criză, trei înfrângeri în şase meciuri e criză. Şi eu sunt principalul responsabil pentru lucrul ăsta şi trebuie să analizăm foarte bine, să vedem unde am greşit. Nu am nicio soluţie acum. Trebuie să analizez. Acum la cald e uşor să spui… Da e bine să treacă seara asta, să analizăm… Dacă am învăţat ceva în trecut ca antrenor este că e bine să laşi să treacă seara asta şi mâine…”, a spus Contra.

Potrivit antrenorului, Dinamo nu fructifică ocaziile pe care le creează. „Avem momente cheie în care trebuie să marcăm goluri şi nu marcăm goluri”, a afirmat tehnicianul.

În ce privește meciul cu Poli Iaşi, Contra a spus că se aştepta ca arbitrul Sebastian Colţescu să acorde multe cartonaşe. „Au fost şi de-o parte şi de alta cartonaşe care ar fi putut fi evitate să fie date de către arbitru, dar îl cunoaştem foarte bine pe Sebastian Colţescu, este un arbitru căruia îi place foarte mult să aibă 14-15 cartonaşe galbene, două roşii, trei roşii, câte-or fi. Asta-i place dânsului, e maniera lui de arbitraj şi o cunoaşteam foarte bine. Dar nu e de vină Sebastian Colţescu pentru felul în care am arătat noi în a doua repriză”, a afirmat Cosmin Contra.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.